Craiova: Jana Fulga, viceprimar al comunei Șimnicu de Sus, la judecată pentru luare de mită

0
434

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au anunţat că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:
FULGA JANA, la data faptelor primar al comunei Șimnicu de Sus, judeţul Dolj şi avocat suspendat în cadrul Baroului Dolj, în prezent viceprimar al aceleiaşi localităţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
– luare de mită,
– abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată;
RĂDULESCU MARINEL, administrator al unor societăţi comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
Inculpata Fulga Jana, în calitate de primar al comunei Șimnicu de Sus, judeţul Dolj şi ordonator principal de credite, în toamna anului 2009, a pretins şi primit de la inculpatul Rădulescu Marinel suma de 50.000 lei, în schimbul exercitării puterii de decizie în interiorul instituţiei pe care o conducea, astfel încât societăţile comerciale administrate de inculpatul Rădulescu Marinel să încheie, cu încălcarea legislaţiei privind achiziţiile publice, contracte cu primăria.
În acest sens, în perioada 2010-2012, inculpata Fulga Jana, în calitatea menţionată mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, a dispus prin procedura achiziţiei directe, achiziţionarea de la mai multe firme, printre care şi cele administrate de inculpatul Rădulescu Marinel, a mai multor bunuri şi servicii, fără hotărâri ale consiliului local, fără viză de control financiar preventiv, fără alocări bugetare şi la preţuri supraevaluate. Totodată inculpata a mai dispus şi decontarea unor lucrări neefectuate sau care ar fi trebuit suportate de societatea prestatoare.
Prin aceste demersuri, inculpata Fulga Jana a cauzat bugetului local un prejudiciu în cuantum de 298.836 lei.
În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unui autoturism ce aparţine inculpatei Fulga Jana.
Consiliului Local al comunei Șimnicu de Sus s-a constituit parte civilă în cauză.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Craiova, cu propunere de a se menţine măsura asigurătorie dispusă în cauză.