După 16 ani social-democraţii au câştigat la Arad, graţie lui Mihai Fifor

0
401

fiforAradul-redută veritabilă a dreptei, municipiul condus administrativ şi politic de Gheorghe Falcă – nu şi-a schimbat „culoarea”, după alegerile parlamentare, dar şi-a estompat-o pe cea tradiţională. După 16 ani, potrivit rezultatelor finale al BEJ Arad, social-democraţii s-au impus  la Camera Deputaţilor (34,7%) din voturi, cât şi la Senat (32,4%). UDMR, USR, ALDE, PMP au obţinut procente sub 10%. PSD Arad îl va avea ca senator pe doljeanul „exilat” Mihai Fifor, iar PNL pe Ioana Cristina. Al treilea mandat de senator ar putea reveni UDMR după redistribuirea voturilor. La Camera Deputaţilor, PSD şi PNL vor avea fiecare câte două mandate, iar UDMR un singur mandat. PNL Arad este considerată o organizaţie performantă, plasându-se şi acum după Sibiu şi Alba. Faptul că Mihai Fifor l-a învins în fieful propriu al acestuia pe Gheorghe Falcă, este considerat ca o ispravă, care îl onorează pe universitarul craiovean, fost lider al  grupului parlamentar social-democrat de la Senat. De bună seamă pe Mihai Fifor îl aşteaptă o recompensă „a centrului”.