Craiova: Doi elevi de 13 ani accidentaţi pe trecere

0
193

ambulanta1Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, aseară, în jurul orei 19.00, Daniel M., de 26 de ani, din Craiova,  a condus un  autoturism pe bulevardul Decebal, dinspre Calea Bucureşti către strada Caracal, iar la trecerea pentru pietoni din dreptul Liceului ”Traian Demetrescu” nu a acordat prioritate de trecere şi a accidentat pe doi băieţi de 13 ani, ambii  din Craiova,  care traversau strada regulamentar, pe marcajul pietonal. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a celor doi, care nu au rămas internaţi în spital. Conducătorul auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, iar poliţiştii au întocmit pe numele său un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.