Pedepse reduse la apel pentru craiovenii acuzaţi de trafic de droguri

0
408

Curtea de Apel Craiova a admis apelurile declarate de cei patru tineri din Craiova, arestaţi preventiv în luna martie, sub acuzaţia de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de droguri de risc în formă continuată şi le-a redus pedepsele. Aceştia primiseră între 2 ani şi 2 ani şi 3 luni de închisoare cu executare pe fond, iar la apel au rămas cu câte un an şi 10 luni închisoare fiecare, judecătorii menţinându-le şi arestarea preventivă. Hotărârea pronunţată miercuri de Curtea de Apel Craiova nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.

Magistraţii Curţii de Apel Craiova au soluţionat, miercuri, 11 decembrie a.c., apelurile declarate de craiovenii Cornel George Cojocaru zis “Giusi/Giuseppe”, Costinel Silviu Troceanu, zis “Carbit”, Alexandru Costache Păunescu, zis “Grasu” şi Zoltan Daniel Piculeaţă împotriva sentinţei din 18 septembrie a.c. a Tribunalului Dolj prin care au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între 2 ani şi 3 luni şi 2 ani de închisoare pentru trafic de droguri. Instanţa a admis apelurile inculpaţilor şi le-a redus pedepsele, fiecare din cei patru primind 1 an şi 10 luni de închisoare cu executare. „Admite apelurile. Desfinţează în parte sentinţa pe latura penală. Descontopeşte pedepsele aplicate inculpaţilor. Reduce pedepsele aplicate inculpaţilor pentru infracţiunea prev.de art.7 al.1 şi 3 din L.39/2003 cu aplic. art.74 al.1 lit.a,c C.p. şu art.76 lit.d C.p. şi art.320 ind 1 C.p., la câte 1 an şi 10 luni închisoare pentru fiecare dintre aceştia”, se arată în încheierea de şedinţă a Curţii de Apel Craiova. Instanţa le-a menţinut arestarea preventivă, hotărârea putând fi atacată cu recurs.

Au fost „săltaţi” în martie

Reamintim că poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, au organizat, marţi, 19 martie a.c., o acţiune vizând destructurarea unei grupări infracţionale specializată în trafic de droguri de risc pe raza Craiovei. Oamenii legii, sprijiniţi de lucrători ai SOS Dolj şi de „mascaţi” de la IPJ Dolj, au descins la şapte locuinţe din municipiu, despre care aveau informaţii că aparţin sau sunt folosite de membrii grupării. În urma percheziţiilor au fost descoperite şi ridicate în vederea continuării cercetărilor aproximativ 250 de grame de canabis şi 4 comprimate de MDMA (ecstasy). Cinci tineri au fost ridicaţi şi duşi la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova pentru audieri, la finalul acestora pe numele lor fiind emise ordonanţe de reţinere pe 24 de ore. Potrivit anchetatorilor, cei cinci tineri, Cornel George Cojocaru, Costinel Silviu Troceanu, Alexandru Costache Păunescu, Radu Mihai Dumitru şi Zoltan Daniel Piculeaţă, toţi din Craiova, cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, erau supravegheaţi încă de anul trecut, fiind suspectaţi că se ocupau cu vânzarea de droguri în cluburile şi barurile din municipiu, de obicei făcându-şi veacul într-un bar din cartierul Lăpuş, care îi aparţinea unui dintre ei. În baza datelor strânse pe parcursul cercetărilor, efectuate şi cu sprijinul SRI Dolj, oamenii legii au stabilit că tinerii cumpărau canabis, rezină de canabis sau pastile de ecstasy aduse de alte persoane din Spania sau Austria şi le „livrau” ulterior doritorilor de senzaţii tari din Craiova. Ulterior, Mihai Dumitru Radu a fost pus în libertate, doar ceilalţi patru tineri fiind trimişi în judecată. Cornel George Cojocaru zis “Giusi/Giuseppe”, Costinel Silviu Troceanu, zis “Carbit”, Alexandru Costache Păunescu, zis “Grasu” şi Zoltan Daniel Piculeaţă, au fost trimişi în judecată pe 26 iulie a.c., în stare de arest preventiv, pentru iniţiere, constituire sau aderare la un grup infracţional organizat şi trafic de droguri de risc, iar Tribunalul Dolj a pronunţat sentinţa pe fond pe 18 septembrie. Astfel, Cojocaru a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare, Troceanu şi Păunescu au primit câte 2 ani de închisoare, iar Piculeaţă a primit 2 ani şi 2 luni închisoare, toate pedepsele fiind cu executare. Judecătorii le-au menţinut celor patru arestarea preventivă, le-au scăzut perioada reţinerii şi arestării preventive de pe 19 martie a.c. până la data pronunţării sentinţei pe fond şi au confiscat drogurile rămase după efectuarea analizelor de laborator. În plus, conform deciziei intanţei Cornel George Cojocaru are de achitat 2.500 de lei, Troceanu şi Păunescu câte 2.000 de lei şi Piculeaţă 2.300 de lei cheltuieli judiciare către stat.