Doi urmăriţi internaţional în arestul IPJ Dolj

0
491

Trei persoane, dintre care două date în urmărire internaţională, au fost prinse şi introduse în arestul IPJ Dolj în cursul zilei de joi, în cadrul unei acţiuni pe linia depistării şi prinderii persoanelor urmărite în temeiul legii desfăşurate de poliţiştii doljeni.

Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, în cadrul acestor activităţi, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Poliţiei Oraşului Dăbuleni şi Postului de Poliţie Călăraşi au depistat-o pe Emese Monika Rebegilă, de 31 de ani, din municipiul Oradea, judeţul Bihor, dată în urmărire la nivel internaţional de către autorităţile judiciare din Ungaria, pentru infracţiunile de înşelăciune şi fals, fapte săvârşite în cursul anilor 2009 şi 2010  pe teritoriul acestui stat. În aceeaşi zi, lucrători din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia Calafat l-au prins pe Florin Truşcă, de 24 ani, din localitate, pe numele căruia Tribunalul Dolj a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat printr-o sentinţă definitivă la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane. Tânărul a fugit din ţară sustrăgându-se executării şi a fost dat în urmărire la nivel internaţional pe 8 februarie a.c. În plus, poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Giubega şi Postului de Poliţie Galiciuica l-au depistat pe Rozel Sîrbu, de 35 de ani, din comuna Perişor, pe numele căruia Judecătoria Băileşti a emis mandat de executare a pedepsei privative de libertate, având de executat 1 an închisoare pentru vătămare corporală. „Toate persoanele în cauză au fost încarcerate în arestul IPJ Dolj”, a declarat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.