Work – shopuri pentru studenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova

0
188

În perioada 9-12 noiembrie, Societatea Studenților Mediciniști din Craiova a organizat cea de-a 25-a ediție a celui mai așteptat eveniment de către studenții Universității de Medicină și Farmacie din Craiova, Congresul Internațional CIMS (Congresul Internaţional al Studenţilor Medicinişti ).

Cei 700 de studenți reuniți din toată țara și din străinătate au participat la peste 48 de work – shopuri pe teme medicale variate, precum „Rezecția polipilor gastrici”, „Cazuri clinice de psihiatrie și abordarea corespunzătoare a pacienților” sau „Practici inovative în chirurgia plastică”. Programul științific nu s-a oprit aici, fiind completat de conferințe prezentate de profesori revoluționari ai medicinei contemporane atât din România, cât și din Oman, Spania, Slovenia sau Statele Unite ale Americii, precum prof.dr. Laura Oleaga sau prof.dr. Tomaz Stupnik. Aceștia au completat cunoștințele studenților cu subiecte precum „Inteligența Artificială în Imagistică” sau „Simulatoarele VATS- viitorul chirurgiei toracice”. CIMSC este unul dintre cele mai importante evenimente educaționale extracurriculare la care au acces în primul rând studenții campusului craiovean. Abilitățile exersate, conexiunile inițiate sau dezvoltate, temele abordate fac din CIMS o cheie în dezvoltarea profesională și personală a participanților.