Am rămas cu supergolul lui Bancu, din campania pentru Mondiale

0
646

Campania României pentru Mondialul din Qatar 2022 a eşuat, previzibil. Islanda nu putea încurca Macedonia, cum nu a vrut să încurce nici România, numai că Rădoi şi aleşii săi au fost impotenţi. Ei au n-au putut, iar noi nu i-am ajutat, fiindcă Arafat şi compania au închis stadioanele, indiferent cât de sănătos, vaccinat, testat, bolit ai fi fost. Liber în interior la mall, interdicţie în aer liber la stadion, circul absolut e la noi, la “idioţii Europei”!

Supergolul lui Nicuşor Bancu, care a închis tabela în Liechtenstein, i-a mai dat o palmă zdravănă lui Mirel Rădoi, dar care probabil nu-l va trezi pe selecţioner. După ce l-a lăsat pe bancă pentru barajul de la Reykjavik, de acum un an, sinucigându-se cu Camora, Mirel Rădoi l-a ignorat pe Bancu într-un alt decisiv cu Islanda, acum câteva zile, uluindu-ne cu soluţia Toşca, omul care n-a reuşit vreo centrare şi aa scos mingea de pe linia porţii nordicilor. Exagerând, deşi nu foarte mult, Rădoi a ratat două campanii de calificare, fiindcă s-a încăpăţânat să-l scoată din echipă în meciurile decisive pe căpitanul Ştiinţei.

La Vaduz, tricolorii mai mult s-au jucat cu bucătarii din Liechenstein. Au jucat numai în jumătatea adversă, au ratat şi un penalty, prin Stanciu, şi fiind cu urechea la meciul Macedonia – Islanda. Câteva minute de speranţă, când islandezii egalaseră, n-au însemnat nimic. Oricum, ocupanta locului 2 din această grupă nu a avut din start nicio şansă în cele două baraje spre Mondiale. Macedonia îşi încearcă norocul, dar are şanse cam tot câte am fi avut şi noi, adică aproape niciuna.

Liechtenstein – România 0-2 Au marcat: Man 8, Bancu 87.

LIECHTENSTEIN: Buchel – Wolfinger (Yildiz ’82), Grunenfelder, Frommelt, Goppel, Spirig – Meier (Kaufmann ’71), Sele (M. Buchel ’82), Hasler-cpt. – N. Frick (Kardesoglu ’63), Y. Frick (F. Wolfinger ’71). Selecţioner: Martin Stocklasa

ROMÂNIA: Niţă – Manea, Rus, Burcă, Bancu – Stanciu-cpt (Maxim ’63)., Nedelcu, Moruţan (Cicâldău ’73) – Man (Hagi ’74), Puşcaş (Alibec ’63), Ivan (16. Sali ’82). Selecţioner: Mirel Rădoi

Arbitru: Matej Jug (Slovenia).