Accident cu victime, la Ciupercenii Noi

0
126
În această dimineață,  polițiști din cadrul Poliției Municipiului Calafat au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că pe raza localității Ciupercenii Noi a avut loc un accident rutier. La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au constatat că un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din Calafat,  pe strada “Desei”, din Ciupercenii Noi, din direcția Desa către Ciupercenii Noi,  ar fi părăsit partea carosabilă, lovind un copac.
În urma evenimentului rutier,  conducătorul auto și un alt tânăr de 22 de ani, din Ciupercenii Noi, pasager în autoturism, au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.  Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest, la spital fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de Parchet competentă.