Trei lansări de cărţi, astăzi, la Biblioteca Judeţeană

0
501

Astăzi, începând cu ora 15.00, Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” organizează lansarea volumului „Cerşetor în iadul de la poarta raiului”, autor Nicolae Bălaşa. Invitaţi: Marian Barbu; Radu Ionete; Beatrice Silvia Sorescu. Evenimentul se va desfăşura în Sala „Acad. Dinu C. Giurescu”.

Începând cu ora 17.00, va avea loc lansarea volumelor „Comunitatea elenă din Craiova – Istorie, Societate, Economie şi Cultură”, autori Carmen Zamfirescu si Florian Olteanu, şi „Dragoste cu iz de ciocolată”, volumele II-III, autor Carmen Zamfirescu. Invitaţi: Ion Vasoyanis, preşedintele Comunităţii Elene din Craiova; Haris Papalitsas, antreprenor; Petre Gigea-Gorun, ambasador, scriitor, preşedintele Cenaclului Epigramiştilor Olteni; lect. univ. dr. Liviu Marius Ilie, prodecan, Facultatea de Știinţe Sociale, Universitatea din Craiova; Daniela Predoană, director al Editurii „Grafix” din Craiova; Dumitru Serafim, colonel (r.), poet şi scriitor; Maria Marola, interpretă (va interpreta canzonetta italiană „Mamma”); Ansamblul de Dansuri „IRINI-ΕΙΡΗΝΗ” al Comunităţii Elene din Craiova (moment artistic tradiţional elen). Evenimentul se va desfăşura în Sala „Acad. Dinu C. Giurescu”.

Birou Presă

Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”