Craiova: Urmărit internaţional încarcerat în arestul IPJ Dolj

0
371
Conform IPJ Dolj, luni, 13.11.2017, o escortă formată din poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj l-au preluat de la poliţişti din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională pe Sârgean D., de 36 de ani, din oraşul Moldova Nouă, judeţul Caraş Severin. Acesta era extrădat din Italia în baza unui mandat de arestare preventivă emis de magistraţii Tribunalului Dolj pentru contrabandă cu ţigări şi a mandatului de executare a pedepsei privative de libertate emis de Tribunalul Covasna, având de executat o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru grup infracţional organizat şi contrabandă cu ţigări. Cel în cauză a fost preluat, escortat şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dolj. Bărbatul de 36 de ani era urmărit la nivel naţional din data de 19.01.2015 şi internaţional din 17.02.2015.