Continental Sibiu a semnat un nou parteneriat strategic cu Universitatea Craiova

0
549

Continental Sibiu a semnat un nou contract strategic cu Universitatea din Craiova cu focus pe Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică si Facultatea de Știinte. Cei doi parteneri se angajează să colaboreze în vederea dezvoltării procesului educaţional, precum şi a mediului academic.

Continental Sibiu, unul dintre furnizorii de top din domeniul automotive, a semnat un nou parteneriat strategic cu Universitatea Craiova şi plănuieşte să investească atât financiar, cât şi resurse în următorii 3 ani.  Contractul a fost semnat în cadrul unei ceremonii. Compania Continental Sibiu a fost reprezentată de Oswald Kolb – Manager General locatia Sibiu,  Lăcrămioara Dărăban – HR Manager, iar Universitatea din Craiova de Cezar Spînu – rectorul Universităţii, dl Dan Selisteanu – decanul Facultăţii de Automatică, Calculatoare şi Electronică, precum şi Gabriela Iacobescu – decanul Facultăţii de Știinţe.

20 de burse private celor mai buni studenţi

     Continental Sibiu va dota cu echipamente de ultimă generaţie laboratoare din cadrul Facultăţii de Automatică, Calculatoare şi Electronică, va oferi 20 de burse private celor mai buni studenţi de la specializările vizate şi va oferi stagii de practică atât în zona de producţie, cât şi în centrul de cercetare şi dezvoltare al companiei. De asemenea, o parte din bani vor fi investiţi în susţinterea de competiţii studenţeşti şi evenimente, precum şi în alte iniţiative ale Universităţii dedicate dezvoltării competenţelor şi cunoştinţelor studenţilor din aria tehnică din cadrul Universităţii Craiova.

„Continental Sibiu este o companie în continuă creştere şi, pentru ca aceasta să fie sustenabilă, avem nevoie de angajaţi bine pregătiţi. Compania noastră încheie parteneriate strategice, deoarece o bună educaţie este esenţială pentru viitorii candidaţi. Astfel, să investim în educaţie este una dintre priorităţile noastre, pentru că ne dorim să fim parte a acestei evoluţii” a declarat dl. Oswald Kolb, manager general al Continental Sibiu.

„Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică, pe care o reprezint, este onorată de parteneriatul strategic pe care astăzi l-am semnat, o continuare firească a colaborării fructuoase din ultimii ani dintre Continental Automotive Sibiu şi facultatea noastră. Consider că acest parteneriat este o investiţie în educaţie şi în viitor” a declarat Dan Selişteanu, decanul Facultăţii de Automatică, Calculatoare şi Electronică.

Continental avea 18.200 de angajaţi la finalul anului 2016

      Continental dezvoltă tehnologii şi servicii inovatoare pentru mobilitatea sustenabilă şi interconectată a oamenilor şi a bunurilor acestora. Compania cu profil tehnologic fondată în 1871 oferă soluţii sigure, eficiente şi accesibile pentru autovehicule, maşini, trafic şi transport. Continental a realizat în 2016 o cifră de afaceri de 40,5 miliarde de euro şi are în prezent peste 230.000 de angajaţi în 56 de ţări. În perioada 1999-2016, Continental a investit circa 1.2 miliarde euro în activităţile din România. Toate cele cinci divizii Continental sunt reprezentate în România. Continental deţine şapte unităţi de producţie şi patru centre de cercetare şi de dezvoltare în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Braşov şiIaşi. Continental este partener al unui joint-venture în Slatina şi are un centru de distribuţie a anvelopelor în Bucureşti. Continental avea 18.200 de angajaţi la finalul anului 2016 şi îşi va mări echipa cu aproximativ 1.500 noi membri în acest an în România. Continental a investit la Sibiu peste 320 de milioane de euro din 2004 până în prezent. Aici sunt fabricate anual aproximativ 33 de milioane de unităţi electronice de control. Printre produsele dezvoltate, testate şi fabricate în Sibiu se numără sistemele inteligente de frânare, sisteme de asistare la condus sau pedala de acceleraţie care limitează viteza în cazul detectării unui obstacol. Continental Sibiu are mai mult de 3.800 de angajaţi din care 1.000 sunt ingineri în centrul de cercetare şi dezvoltare şi peste 300 sunt ingineri în aria de producţie. Împreună, ei combină cunoştinţele în dezvoltare software şi hardware, experienţa în design şi simulare, inovaţia în domeniul inteligenţei artificiale, a big data şi procesele de producţie.