Concert în memoria victimelor din clubul „Colectiv”, la Casa Studenților Craiova

0
1245

Casa de Cultură a Studenților din Craiova organizează astăzi, 14 noiembrie, începând cu ora 20.00, un concert în memoria victimelor incendiului din clubul bucureștean „Colectiv”, susținut de formațiile Floarea Soarelui, Old School, Adastia și Avatar. Intrarea este liberă, iar accesul publicului se face începând cu ora 19.30.

Potrivit organizatorilor, evenimentul organizat în sala mare a Casei de Cultură a Studenților are un dublu scop. În primul rând, instituția, care de-a lungul timpului a susținut mișcarea rock, vrea să aducă astfel un omagiu tinerilor care au suferit în urma incendiului din clubul bucureștean „Colectiv”. În al doilea rând, se dorește desfășurarea unui exercițiu de evacuare în caz de incendiu, care va avea loc la finalul concertului, ca publicul să fie pregătit și pentru un astfel de scenariu.

«Casa de Cultură a Studenților din Craiova este un loc în care muzica a fost mereu una dintre preocupările principale ale departamentului cultural. Din acest motiv am decis împreună cu trupele care activează în cercul de muzică să organizăm acest concert în memoria celor care și-au pierdut viața la „Colectiv”, mai ales că trupa Goodbye to Gravity ar fi trebuit să cânte pe scena noastră imediat după lansarea din București. Ne dorim, de asemenea, să facem și un exercițiu de evacuare în caz de incendiu pentru a testa capacitatea instituției noastre de a face față unei situații de criză», a precizat directorul instituției, Sliviu-Ionuț Dumitrache, într-un comunicat de presă.