Prefectura Dolj evită să dea avizul de legalitate pe hotărârea Consiliului Județean Dolj care a modificat prețurile medii ale produselor agricole în vederea determinării veniturilor obținute din arendare în anul 2013. Deși a fost votată în unanimitate și are la bază prețurile reale transmise de Direcția Agricolă Dolj, prefectul Marius Deca susține că această hotărâre este inutilă.
Vestea proastă a venit pe finalul ședinței extraordinare a CJ Dolj, de ieri, când consilierul PDL Marcel Marcea a întrebat în ce stadiu se află hotărârea privind scăderea prețurilor la cereale, hotărâre pe care toți aleșii județeni au votat-o la mijlocul lunii septembrie. „Mă întreabă cetățenii din județ dacă este legală sau nu, dacă se aplică sau nu? Și vreau să știu și eu ce se întâmplă cu această hotărâre”, a sunat interpelarea acestuia. Secretarul Gheorghe Barbărasă a venit cu răspunsul că mult-așteptata hotărâre nu a primit nici până acum avizul de legalitate, deși a fost transmisă de aproape două luni Instituției Prefectului. „Nu există viză de legalitate la această hotărâre”, a declarat Barbărasă. „Cel puțin noi nu am primit nici un referat în privința ei, deci nu putem ști ce s-a întâmplat cu ea”.
O hotărâre inutilă
Aflat la prezidiul ședinței, prefectul Marius Deca a recunoscut că hotărârea pe care o așteaptă cu sufletul la gură toți agricultorii din Dolj este blocată la Prefectura Dolj. Acesta a încercat să explice că, în tot acest timp, de mai bine de două luni, s-a încercat să se găsească o soluție. „Într-adevăr, nu putem da viză de legalitate pe această hotărâre. Ea se poate aplica abia de anul viitor”. Prefectul susține că a avut consultări cu Finanțele doljene, care au invocat faptul că hotărârea Consiliului Județean Dolj nu se pliază pe prevederile Codului Fiscal. „Cei de la Finanțe au spus că nu se pot stabili acum niște prețuri, ci numai la început de an. Pentru noi este târziu atunci, dar nu avem ce să facem. Ca atare, nu vom acorda o viză de legalitate pe o hotărâre inutilă”.
Prefectul cu legea, agricultorii cu banii dați
Declarația prefectului se traduce în termeni cât se poate de răi pentru agricultorii din Dolj. În cazul în care hotărârea prin care s-au coborât prețurile la cereale rămâne blocată la Prefectura Dolj, nefiind utilizabilă, agricultorii care au terenurile date în arendă ar urma să plătească impozitul de 16% pe veniturile pe care le-au primit de la societățile arendatoare calculat la prețurile de anul trecut, care sunt mai mari. Un exemplu ar fi numai grâul, cel care a și suscitat cele mai mari discuții. Dacă situația rămâne neschimbată și nu se ia în considerare hotărârea Consiliului Județean Dolj, agricultorilor li se va calcula impozitul pe arendă la prețul grâului de anul trecut, adică de 0,98 de lei pe kilogram. Dacă s-ar fi mers pe hotărârea Consiliului Județean Dolj, agricultorii ar fi plătit un impozit mai mic, calculat la prețul de 0,56 de lei, acesta fiind și prețul real care se practică în acest an pe piață, fiind chiar cel care a fost însușit și transmis de Direcția Agricolă Dolj.