Camion cu peste 6 tone de artificii oprit în trafic de poliţişti

0
357

Un alt transport ilegal de materiale pirotehnice a fost descoperit de poliţiştii craioveni în cursul zilei de sâmbătă, în urma unei acţiuni în trafic. Autocamionul încărcat cu peste 6 tone de artificii a fost indisponibilizat de oamenii legii, iar proprietarul încărcăturii este cercetat pentru efectuare de operaţiuni cu obiecte pirotehnice fără drept.

Acţiunile poliţiştilor Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Dolj desfăşurate în baza Planului Naţional “Foc de artificii 2011-2012” au continuat şi sâmbătă când, împreună cu lucrători ai Secţiei 2 Poliţie Craiova, au depistat în trafic, în Craiova, un autocamion încărcat cu 6.100 kg articole pirotehnice din clasa I şi II. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, încărcătura aparţine administratorului unei societăţi din municipiu care are autorizaţie pentru comercializarea obiectelor pirotehnice şi efectuarea jocurilor de artificii, însă pentru o cantitate maximă de 100 de kilograme de artificii. Camionul oprit în trafic era condus de Doru Rusu, de 35 de ani, din localitate, iar în dreapta sa se afla chiar administratorul societăţii Ovrad Trade SRL, Costel Dincă, de 45 ani, tot din Craiova. Luat la întrebări de poliţişti cu privire la cele şase tone de materiale pirotehnice, administratorul societăţii nu a putut prezenta documente de provenienţă, iar din cercetări a rezultat că autocamionul nu era autorizat pentru un transport de acest gen. “Societatea comercială are autorizaţie pentru comercializarea obiectelor pirotehnice şi efectuarea jocurilor de artificii, însă nu putea să deţină mai mult de 100 de kilograme de astfel de obiecte la punctul de lucru autorizat. Având în vedere cele constatate, autocamionul a fost indisponibilizat, iar obiectele pirotehnice identificate au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către poliţişti. Pe numele administratorului au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu obiecte pirotehnice fără drept”, ne-a declarat agent Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.