Norvegia: Un danez, presupus convertit la Islam, a ucis 5 persoane

0
452

În vârstă de 37 de ani, un danez –considerat autorul prezumat, a ucis 5 persoane şi a rănit alte două, cu un arc, în oraşul Kongsberg (sud-vestul ţării), a declarat un oficial al poliţiei norvegiene, Ole Bredrup Saevend. Făptaşul a fost arestat la o oră şi jumătate după primul atac şi cooperează cu poliţia potrivit avocatului său citat de cotidianul Aftenposten. Victimele sale sunt 4 femei şi un bărbat, toţi între 50 şi 70 de ani. Alte două persoane rănite dintre care un poliţist sunt spitalizate. Într-un supermarket Kop Extra s-au succedat alte atacuri.

‘Aceste evenimente ne zguduie’, a spus premierul Erna Solberg, în ultima zi a mandatului său. Joi, ea îi va ceda postul laburistului Jonas Gahr Store, câştigător al alegerilor legislative de la 13 septembrie. Populaţia a fost îndemnată să rămână acasă, în timp ce pe teren a fost trimisă o masivă desfăşurare de forţe de poliţie şi ambulanţe. Au fost, de asemenea, trimise elicoptere ale poliţiei şi serviciilor medicale, precum şi o echipă de deminare.

Conducerea poliţiei norvegiene a decis că agenţii, de obicei neînarmaţi, vor purta temporar arme în întreaga ţară. Mai multe media au difuzat fotografii cu săgeţi negre, de concurs se pare, căzute pe jos sau, într-un caz, bine înfipte într-un perete.

În trecut, Norvegia, o naţiune tradiţional paşnică, a fost ţinta unor atacuri de extremă-dreaptă. La 22 iulie 2011, Anders Behring Breivik a ucis 77 de persoane prin detonarea unei bombe lângă sediul guvernului din Oslo, făcând opt morţi, înainte de a deschide focul asupra unui miting al tinerilor laburişti pe insula Utoya, făcând alte 69 de victime.

În august 2019, Philip Manshaus a tras mai multe focuri de armă într-o moschee de lângă Oslo, înainte de a fi blocat de credincioşi, fără a provoca răni grave. Înainte îşi împuşcase din ură rasială sora vitregă adoptivă de origine asiatică. Mai multe proiecte de atentate islamiste au fost, de asemenea, dejucate, potrivit AFP.