Sfânta Cuvioasă Parascheva

0
1632

sf.paraschevaSfânta Parascheva  s-a născut în secolul al XI-lea, în satul Epivat din Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (azi Istanbul). Se spune că, pe când avea 10 ani, Cuvioasa Parascheva a auzit cuvintele Mântuitorului într-o biserică: “Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte o determină să-şi dăruiască hainele sale săracilor. După o vreme se retrage în pustie şi, urmând sfaturile unor vieţuitori aleşi, se îndreaptă spre ţinutul Pontului, oprindu-se la mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea, unde va rămâne cinci ani. De aici a plecat spre Ţara Sfânta, în dorinţa de a-şi petrece restul vieţii în locurile sfinte. După ce a văzut Ierusalimul, s-a aşezat într-o mănăstire de călugăriţe în pustiul Iordanului. Din puţinele ştiri privitoare la viaţa ei, aflăm că într-o noapte, pe când avea 25 de ani, un înger i-a spus în vis să se reîntoarcă în locurile părinteşti. Sfântul Varlaam scrie în Cazania sa: “Să laşi pustia şi la moşia ta să te întorci, că acolo ţi se cade să laşi trupul pământului şi să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit”. Din Constantinopol s-a îndreptat spre Epivat, fără să spună cuiva cine este şi de unde vine. Aici, împăcată cu sine, cu oamenii şi cu Dumnezeu, şi-a dat sufletul, fiind îngropată ca o străină. Potrivit tradiţiei, se spune că un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat în mare. Valurile l-au aruncat la ţărm, iar un sihastru care trăia acolo, a rugat pe nişte creştini să-l îngroape după rânduiala creştinească. Săpând o groapă, au găsit acolo trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputrezit şi plin de mireasmă. Cu toate acestea, au pus alături de ea şi trupul corăbierului. Dar în noaptea următoare, unuia din creştinii care săpaseră groapă, cu numele Gheorghe, i s-a arătat în vis o împărăteasă, şezând pe un scaun luminat şi înconjurată de îngeri, iar unul dintre aceştia îl mustra pentru că n-a scos din groapă trupul Cuvioasei Parascheva. Iar împărăteasa pe care o văzuse în vis şi care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva, i-a poruncit să ia degrabă trupul ei şi să-l aşeze undeva la loc de cinste. Credincioşii au înţeles că este un semn dumnezeiesc, fapt pentru care au luat trupul Cuvioasei din mormânt şi l-au aşezat în biserica Sfinţii Apostoli din Kallicrateia. Aici au avut loc vindecări minunate în urma rugăciunilor care se făceau lângă cinstitele sale moaşte. În anul 1238, în ziua de 14 octombrie, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate la Târnovo, fiind aşezate în Biserica cu hramul Maicii Domnului.  În anul 1393, Bulgaria a căzut sub ocupaţia turcilor, iar bisericile bulgare au fost transformate în moschei. Este anul în care sfintele moaşte sunt mutate la Vidin, pentru 5 ani. După lupta de la Nicopole din anul 1396, moaştele Sfintei Parascheva vor ajunge din Vidin la Belgrad – Serbia, în anul 1398. În 1521, sultanul Suleiman Magnificul cucereşte Belgradul. Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt duse la Constantinopol, fiind aşezate în palatul sultanului. Mai apoi au fost răscumpărate de la turci de către Patriarhia Ecumenică şi aşezate în Biserica Panmakaristos, sediul de atunci al Patriarhiei Ecumenice. După transformarea acestei biserici în moscheie, moaştele au fost duse în mai multe biserici: Vlaherne (1586), Sfântul Dumitru de la Xiloporta (1597) şi Sfântul Gheorghe din Fanar – noul sediu al Patriarhiei Ecumenice (1601).

Vasile Lupu(1634-1653), ctitorind la Iaşi biserica “Sfinţii Trei Ierarhi” şi amintindu-şi de Ioan Asan, care la vremea sa a strămutat moaştele Prea Cuvioasei Parascheva de la Epivat la Târnovo, a făcut demersurile necesare la Patriarhia din Constantinopol ca moaştele Sfintei Parascheva să fie strămutate la Iaşi. El a plătit toate datoriile Patriarhiei Ecumenice, încât patriarhul Partenie I şi membrii Sinodului au hotărât să-i ofere, drept recunoştinţă, moaştele Cuvioasei care au fost aduse în Moldova de către  domnitor şi aşezate pe 14 octombrie 1641, în Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“. În anul 1887, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate în Catedrala mitropolitană din Iaşi, unde se află şi în zilele noastre. “Întru tine, Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după trup. Căci luând Crucea ai urmat lui Hristos, şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup căci este trecător. Pentru aceasta şi cu îngerii, împreună se bucură, preacuvioasă Maică Parascheva, duhul tău” Amin.

Preot Liviu Săndoi