Tu, pe cine te bazezi?

0
38
Citeşte mai mult

Modul în care continuă să se deruleze actul de administrare a societăţii româneşti – şi a Ţării – a atins un punct atât de insidios şi de intrigant încât nici măcar denunţarea clasei politice în ansamblul ei ca inadecvată, incapabilă şi impotentă nu mai ajută nici măcar spre a obloji ceva din disperarea generalizată. Totul pare circumscris unui acut proces de redundanţă: alţi politicieni, aceeaşi manieră de a conduce; cum s-ar spune, alţi actori, aceeaşi piesă. Ca şi când, între zidurile fiecărei formaţiuni politice, acolo unde ar trebui, fie şi în decursul unui ciclu electoral, să se producă necesare decantări a unor personalităţi cu vocaţia performanţei, persistă aceleaşi proaste năravuri bazate pe un nenorocit spirit de cumetrie şi de partis-pris prin care selecţia pare a-şi aroga drept criteriu unic non-valoarea şi totala inadecvare.

A devenit o evidenţă faptul că, de-a lungul celor douăzeci şi patru de ani de nebuloasă tranziţie clientelismul e deja unul dintre principiile active şi fluente care alimentează şi susţine un sistem devenit nefuncţional şi contraproductiv. Un clientelism care cu cât este mai abitir negat în propria ogradă şi denunţat în cea a adversarilor cu atât e mai evident, căci parşivele eschive de a-l mai insinua sub perdelele de fum ale unei retorici ipocrite nu fac altceva decât să-i etaleze funcţionarea. Şi nu e vorba atât numai de un clientelism al unor decontări pe linia acelor „credite” în marginea legii ori împotriva ei difuze în campaniile electorale şi care, oricât de blamate, sunt de-acum practici curente; faptul că nişte instituţii juridice le-au amendat deja penal, la nivelul unor indivizi selectaţi, evident, pe considerente strict politice (lectura unor rechizitorii mai vechi ori în plină desfăşurare e un exerciţiu suficient în acest sens!), e mai mult decât semnificativ, căci atestă o practică intrată în abc-ul actului politic ca atare. Paradoxal, când nu e aceeaşi prin cameleonismul „clienţilor”, cei ce-şi schimbă culorile mai uşor decât …metresele, în masa de potenţiali promovaţi în funcţii decizionale regăsim cam aceleaşi tipologii situate sub norma minimă a unui examen de verificare: aceiaşi ipochimeni, frecventaţi de un duh al ignoranţei agresive, limbuţi într-o limbă aproximativă deprinsă parcă printre golanii din spatele blocului, cu o inconştienţă vecină cu prostia, din moment ce elucubraţiile lor publice se califică fără efort în orice antologie demnă de …Gâgă; fuduli, pe deasupra, căci până la orgoliu ar mai avea nevoie de ceva examene de corigenţe, pescuitori de profituri printre ciracii pe care îi hrănesc cu sinecuri accidentale, cultivatori ai nepotismului ca mod de autoconservare, haini în intimităţi sufleteşti şi aşa destul de sărace, mimând responsabilităţi cu gravitatea cu care îşi repudiază trecutul săltăreţ încă neabandonat definitiv şi iremediabil…

Ei, aceşti indivizi fără scrupule, ajunşi printr-un gregar concurs de interese meschine în imediata vecinătate a liderilor lor posesori ai bastoanelor de mareşal, sunt cei ale căror neavenite şi greu calificabile sfaturi preced şi structurează decizia politică la cel mai înalt nivel. Văduvi de orice expertiză, în afara celei a şmecheriilor lor generatoare de profituri, imediate şi neimpozabile, ei acoperă locul acelor pricepuţi, ignoraţi ori marginalizaţi, de care orice societate care se respectă ar avea atâta nevoie. Însă terenul e definitiv minat pentru oricine ar avea ceva de spus în baza experienţei, a cunoaşterii şi a responsabilităţii non lucrative.

Îmi vine în minte clasica, de-acum, interogaţie a hâtrului Moromete pe care, cu aceeaşi grabă cu care l-am scos pe Eminescu din templu şi l-am trimis printre neguţătorii de arginţi, l-am pensionat şi pe el ca pe un „agent” al unui timp şi al unui trecut ruşinoase: pe ce te bazezi? Era întrebarea năucitoare, ca un eres, cu care inteligentul ţăran îşi punea la respect interlocutorii. Şi pe care aş răsuci-o, acum, cu adresă la liderii noştri, de la centru până la ultimul cătun, într-o formă puţin schimbată: „Tu, pe cine te bazezi?”. Şi am mari îndoieli că, în cazul unor lideri nelipsiţi nici de inteligenţă şi nici de un dram de înţelepciune, răspunsul ar fi suficient să-i retrezească din toropeala perdantă în care se complac să zacă departe de izvoadele unei minime, dar imperioase, lucidităţi.