„Magia operei”, cu basul Pompei Hărăşteanu, pe scena Filarmonicii „Oltenia”

0
495


„Magia operei” este genericul concertului prezentat astă-seară, cu începere de la ora 19.00, de Filarmonica „Oltenia”, ce îl are ca invitat de onoare pe basul Pompei Hărăşteanu (76 de ani), cunoscut şi apreciat solist, profesor iubit şi respectat, fost director al Operei Naţionale din Bucureşti. Alături de domnia sa evoluează trei artişti ai Teatrului Liric „Elena Teodorini” din Craiova: soprana Georgeta Grigore, baritonii Ioan Cherata şi Balla Sandor. Îşi dau concursul Orchestra Simfonică şi Corala Academică ale Filarmonicii craiovene, dirijor şi maestru de cor fiind Emil Siegbert Maxim. Programul concertului include fragmente din operele „Boris Godunov” de M. Musorgski, „Paiaţe” de R. Leoncavallo, „Nabucco” şi „Trubadurul” de G. Verdi, „Cavalleria rusticana” de P. Mascagni. Un bilet costă 15 lei (8 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari) şi poate fi procurat de la Agenţia instituţiei.

POMPEI HĂRĂŞTEANU

Absolvent al Conservatorului de Muzică din Bucureşti, cunoscutul solist a debutat în 1968, pe scena Operei din Bonn, iar doi ani mai târziu, pe cea bucureşteană. De-a lungul unei longevive cariere, a impresionat auditoriul în peste 8.000 de spectacole de operă şi în numeroase recitaluri vocal-instrumentale.

Vocea sa inconfundabilă era definită de criticul Alfred Hoffman ca „un tunet catifelat”, iar Doru Popovici scria, la rândul lui: «Pompei Hărăşteanu posedă o voce tulburător timbrată, egală pe toate registrele, precum „perlajul sonor” al genialului Dinu Lipatti, cu o măiestrie – unică – în ceea ce priveşte poza de glas şi abordarea stilurilor din marile epoci creatoare. El a fost, este şi rămâne un actor cu o forţă emoţională ieşită din comun».

Distins în concursuri internaţionale, la Budapesta, în Olanda sau la Barcelona, a primit Premiul „Cel mai bun interpret de operă” al Uniunii Criticilor şi Muzicologilor din România. A fost director al Operei Naţionale din Bucureşti şi este un profesor iubit şi respectat.

Pompei Hărăşteanu: «Am inclus în repertoriul meu creaţii româneşti şi universale, opere, oratorii, lieduri. (…) Am cântat în aceşti ani convins că, dând glas muzicii, îmi împlinesc vocaţia, conlucrând, spiritual vorbind, cu oamenii de pe scenă, cu cei din sală, la edificarea acelei lumi mai bune şi mai frumoase, o lume ce se naşte şi trebuie să se nască întâi în noi».

GEORGETA  GRIGORE

A absolvit Liceul de Muzică „Dinu Lipatti”, secţia canto clasic (1993), este licenţiată la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti – secţia canto (1999), deţine masteratul în specializarea „Arta Bel-Canto-ului”, în cadrul Facultăţii de Muzică a Universităţii „Transilvania” din Braşov (sub îndrumarea reputatei soprane Mariana Nicolesco). Din 2004 este solistă a Teatrului Liric „Elena Teodorini”, unde a acoperit roluri în registrul de sopran. Deţine în bogatul său palmares artistic impresionante premii şi distincţii

IOAN CHERATA

Născut în anul 1976, la Cluj-Napoca, a absolvit atât studiile de licenţă, cât şi pe cele de masterat la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din oraşul de pe Someş, fiind, în prezent, doctorand al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi cadru didactic universitar titular (asistent) la Departamentul de Muzică al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii din Craiova. Este solist al Teatrului Liric „Elena Teodorini” şi apare frecvent pe scene importante din ţară şi din străinătate.

BALLA SANDOR

Născut la Târgu Mureş, a activat ca artist liric în corul Teatrului Liric din Braşov şi, apoi, în cel al Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş, fiind, în perioada 2005-2011, solist al Teatrului Liric „Elena Teodorini” din Craiova. După ce a absolvit Facultatea de Muzică din Braşov (specializarea clarinet), s-a înscris la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, obţinând diploma de licenţă în specializarea canto (prof. Alexandru Fărcaş). A avut şansa să se perfecţioneze în arta cântului cu reputaţi maeştri: Gheorghe Roşu, Corneliu Murgu, Mariana Nicolesco.

Emil Maxim

EMIL SIEGBERT MAXIM

Cariera sa muzicală este polarizată în jurul a trei centre culturale: Cluj – oraşul său natal, Craiova – oraşul adoptiv şi Bucureşti – oraşul popasului său, între 2006 şi 2009, ca dirijor al Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”.

A absolvit cursurile Conservatorului de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, oraş în care a înfiinţat Corul bărbătesc „Armonia”, devenind, mai târziu, dirijor al Operei Române (1967-1995). În 1995 a ajuns la Craiova, unde a fost director al Teatrului Liric „Elena Teodorini”, actualmente colaborând cu Filarmonicii „Oltenia”.

Este preşedinte de onoare al Asociaţiei culturale „Pietro Mascagni” din Livorno şi vicepreşedinte al Asociaţiei culturale „Colonna Traiana” (Italia). Pentru deosebita, multilaterala şi îndelungata sa activitate artistică a fost distins cu Ordinul „Meritul Cultural” (2004).

În program:

  • Modest Musorgski – din opera „Boris Godunov” (primă audiţie): Tablourile I şi II (solişti: Pompei Hărăşteanu, Ioan Cherata, Balla Sandor); Recitativ şi Arie Boris (solist: Pompei Hărăşteanu); „Povestirea lui Pimen” şi „Moartea lui Boris” (solişti: Pompei Hărăşteanu, Georgeta Grigore, Ioan Cherata);
  • Ruggero Leoncavallo – din opera „I Pagliacci” („Paiaţe”): Prolog (solist: Balla Sandor); Cor;
  • Giuseppe Verdi – din opera „Nabucco”: Uvertura; Rugăciunea (solist: Pompei Hărăşteanu); Corul sclavilor evrei „Va, pensiero, sull’ali dorate”;
  • Giuseppe Verdi – din opera „Il trovatore” („Trubadurul”): Corul ţiganilor; Aria Azucenei „Stride la vampa” (solistă: Georgeta Grigore);
  • Pietro Mascagni – din opera „Cavalleria rusticana”: Duet Santuzza – Alfio (solişti: Georgeta Grigore, Balla Sandor); „Ineggiamo, il Signor non è morto” (Preghiera) (solistă: Georgeta Grigore).