Craiova găzduieşte a 5-a etapă din CN de Super Rally

0
1353

Peste 20 de piloți din mai multe ramuri ale automobilismului sportiv vor concura la finalul acestei săptămâni la Craiova, pe circuit stradal, în cea de-a cincea etapă a sezonului 2023 din Campionatul Național de Super Rally.

La fel ca la edițiile precedente, Bănia va fi un reper în lupta pentru titlu, acolo unde anul acesta, francezul Jerome France (Nova Proto) se duelează cu Bogdan Duma (Radical SR). De altfel, cei doi și-au împărțit victoriile în ultimii doi ani la Craiova. De asemenea, cursa programată sâmbătă va fi decisivă pentru completarea podiumului, Aurelian Andronache, Costel Cășuneanu, Istvan Beko și belgianul Didier Balcaen dorind să urce în Top 3 la ceremonia finală de premiere.

Fanii vor avea o primă ocazia de a interacționa cu piloții și mașinile acestora încă de vineri seară, de la ora 19:00, atunci când va avea loc prezentarea oficială a Craiova Super Rally în fața sediului Prefecturii. Printre mașinile de curse care pot fi admirate la evenimentul unde parteneri principali sunt Primăria și Consiliul Local al Municipiului Craiova se numără Formula Renault, Porsche GT3 Cup, Audi R8, KIA CeeD TR sau un monopost Wolf F1 Mistral.

Mihai Leu, promotorul campionatului

Prezent la toate edițiile de până acum, Mihai Leu, care este și promotorul campionatului, anunță că și în acest an, duelul cailor putere va fi unul intens. „De fiecare dată aici totul s-a decis la secunde și sunt convins că și acum va fi la fel. În lupta pentru vârf lupta este mai disputată ca niciodată și sunt convins că fiecare pilot vine determinat la Craiova”, a spus Leu, care va pilota sâmbătă un prototip bipost Radical SR8.

Traseul de concurs va fi amenajat în zona Pasajului Universității, iar parcul service, unde publicul va avea de asemenea acces, este poziționat pe bulevardul Alexandru Ioan Cuza, de unde se va da și startul, astfel că începând de vineri vor fi și restricții de circulație. Competiția va începe sâmbătă, la ora 09:00, cu recunoașterile, iar cele două manșe de concurs vor avea loc de la ora 13:30, în direct pe canalele Prima Sport.

În sezonul 2023, Campionatul Național de Super Rally powered by Superbet a ajuns în Mangalia, Alba Iulia, Deva și Timișoara, iar după Craiova va avea loc și finala la București, pe 6-7 octombrie. Este singura competiție de motorsport din România care se va desfășoară exclusiv pe traseu urban în centrul orașelor, atrăgând mii de spectatori la fiecare etapă.

Restricţii de circulaţie

Primăria Municipiului Craiova anunţă că pe pentru desfăşurarea concursului automobilistic vor fi instituite măsuri de circulație, pe mai multe sectoare de drum, după cum urmează:

În perioada 15.09.2023, ora 14:00 – 16.09.2023, ora 21:00 se va închide circulaţia rutieră pe următoarele străzi:

  • A. I. Cuza, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu str. Arieș şi intersecţia cu str. Calea Unirii;
  • Popa Şapcă;
  • Calea Unirii, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu str. Mihai Viteazul şi intersecţia cu str. A. I. Cuza;

În data de 15.09.2023, începând cu ora 12:00 se va restricționa accesul în parcările amenajate pe str. A. I. Cuza, sectorul de drum cuprins între intersecția cu str. Arieș și intersecția cu str. Calea Unirii.

În perioada 15.09.2023, ora 23:00 – 16.09.2022, ora 21:00 se va închide circulaţia rutieră pe următoarele străzi:

  • Carol I, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu str. Calea Bucureşti şi intersecţia cu str. Arieş;
  • Arieş, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu str. A. I. Cuza şi intersecţia cu str. Alexandru Macedonski;
  • Eugeniu Carada, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu str. Fraţii Buzesti şi intersecţia cu str. Alexandru Macedonski;
  • C. D. Fortunescu, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu str. Fraţii Buzesti şi intersecţia cu str. Alexandru Macedonski;
  • Împăratul Traian, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu str. Arieş şi intersecţia cu Str. Alexandru Macedonski;
  • Tudor Vladimirescu, sectorul de drum cuprins între intersecția cu str. Arieș și intersecția cu str. Frații Buzești;
  • Frații Buzeşti, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu str. Eugeniu Carada până la intersecţia cu str. C. D. Fortunescu;
  • A. I. Cuza, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu bld. Carol I şi intersecţia cu str. Fraţii Goleşti, pe sensul de deplasare spre zona Universitate, iar, pe celălalt sens, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu bld. Carol I şi intersecţia cu str. Nicolae Bălcescu;
  • Calea Bucureşti, la intersecţia cu bld. Carol I, se va închide sensul de deplasare Filiaşi – Balş, circulaţia rutieră fiind deviată pe celălalt sens.
  • În data de 16.09.2023 se va închide circulaţia tramvaielor.

Pe perioada restricţiilor se vor închide toate căile de acces adiacente, în locurile stabilite.     În situaţia în care autovehiculele staţionate în zonele restricţionate sau în parcările adiacente acestor zone obstrucţionează buna desfăşurare a concursului automobilistic, aceste autovehicule vor fi ridicate şi reamplasate în zonele aflate în imediata apropiere. În situații de urgență ce necesită accesul autospecialelor aparținând pompierilor, ambulanței, poliției sau alte urgențe care nu suferă amânare, evenimentul se va întrerupe de îndată, asigurând accesul în condiții de siguranță.