De acord: „Generaţia Hagi”!

0
338

Se discută mult, şi pe bună dreptate, după victoriile reprezentativei de fotbal U21, în faţa echipelor similare ale Portugaliei şi Bosniei, ambele de bună valoare, şi i se atribuie lui Gheorghe Hagi toate laudele cuvenite, pentru „producţia” de jucători a Academiei din Ovidiu. Sunt menţionate numele unor fotbalişti de acum consacraţi, precum R. Benzar, Cr. Manea, Bălaşa, T. Băluţă, Mitriţă, Ţucudean, chiar Drăguş, care au „absolvit” Academia menţionată, dar şi cele ale lui Căbuz, Boboc, V. Ghiţă, Ciobanu, Coman, Cicâldău, Yanis şi Nedelcu, eroii recentelor partide la U21. Ceea ce, după orice logică din lume, înseamnă că la Academia din Ovidiu se lucrează bine. Şi în planul selecţiei şi în ceea ce urmează. Acum 20 de ani aportul Craiovei, la echipa de tineret, condusă de Victor Piţurcă, era mult mai concludent decât în prezent. Observaţia are doar iz statistic. Craiova actuală, pe mandatul lui Devis Mangia, nu stă rău în… anticameră, unde Sîrbu, Constantinescu, Vali Constantin, Trancă, Ţoiu, chiar se pregătesc, uneori cu prima echipă, iar Mihăilă, Bolţa, Marcovici, Baicu şi-au făcut debutul. Continuă căutările prin Dolj, Olt şi Mehedinţi, judeţe tefere ale Olteniei, cu mulţi tineri apţi – care evoluează în diferite campionate -, de a fi selecţionaţi pentru echipa Craiovei. Nu există în ţară, o spunea cu ani în urmă regretatul antrenor emerit Nicolae Mărăşescu, o zonă geografică atât de miraculoasă, cu tineri dotaţi nativ, cu calităţi motrice de excepţie. Şi nu se înşela. Dacă privim în urmă, şi trebuie să privim, o să vedem că fotbalul mare al Băniei, pe care îl evocăm nu rareori, a stat în producţia locală de jucători, fie că s-au numit G. Geolgău, Ilie Balaci, Rodion Cămătaru, Nicolae Negrilă, Nicolae Ungureanu, Gică Popescu, Nicolae Zamfir, Marian Bîcu, Pavel Badea, Adrian Popescu, Florin Cioroianu, şi mulţi alţii. Fireşte nu se poate „construi” o echipă, în exclusivitate din olteni, dar spiritul oltenesc trebuie să domine vestiarul. Fiindcă este inegalabil. Asta nu înseamnă, Doamne fereşte, un sentiment de idiosincrazie faţă de cei veniţi din alte zone geografice ale ţării sau ale Europei. Pentru atingerea unui asemenea deziderat, rămân multe de făcut. Şi în primul rând competiţii şcolare, cât mai multe, la nivelul Craiovei, dar şi la nivelul judeţului. Şi ajungând aici, fiindcă tot ne aflăm la început de an şcolar, sportul în general ar trebui revigorat, fiindcă peste tot această disciplină a ajuns o cenuşăreasă.