Sâmbătă, circulaţie restricţionată

0
351

strada ai cuzaSâmbătă, 17 septembrie, în intervalul orar 8.00-12.00, se va închide circulaţia rutieră pe următoarele străzi: „A.I. Cuza”, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu „Unirii” şi intersecţia cu „Arieş”; „Unirii”, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu „Mihai Viteazul” şi intersecţia cu „A. I. Cuza” şi pe strada „Popa Şapcă”. Restricţia temporară de circulaţie rutieră se impune pentru desfăşurarea manifestării sportive „CRAIOVA-SPORT FEST”, organizată de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj. „În situaţia în care autovehiculele staţionate în zonele restricţionate sau în parcările adiacente acestor zone obstrucţionează buna desfăşurare a manifestărilor, ele vor fi ridicate şi relocate pe amplasamente din zonele aflate în imediata apropiere. Solicităm conducătorilor auto să circule cu atenţie şi să se conformeze semnalizărilor rutiere ce vor fi instituite….”, se precizează într-un comunicat de presă al Primăriei municipiului Craiova.