Actriţa Gina Călinoiu, apreciată la Festivalul Villerville, din Franţa

0
496

Gina Calinoiu 2În perioada 2-4 septembrie a.c. s-a desfăşurat în Franţa Festivalul Villerville, unde revelaţia a fost spectacolul „Mâine totul se va sfârşi” (I), inspirat din romanul „Jucătorul”, de F.M. Dostoievski, şi produs de compania „Le balagan retrouvé”, creată de actorii Gina Călinoiu, de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, şi Lionel Gonzalez. Spectacolul a fost jucat şi la Craiova, iar între 5 şi 11 decembrie a.c. urmează să fie prezentat la Theatre-Studio d’Alfortville din Paris. Continuarea proiectului – „Mâine totul se va sfârşi” (II) – este un spectacol inspirat de scenariul „Scene din viaţa conjugală”, de Ingmar Bergman, care se va juca în perioada 12-17 decembrie, în acelaşi teatru din Paris.

«Gina este româncă. Lionel este francez. S-au întâlnit în Polonia, unde au lucrat cu un regizor rus, pe care l-au urmat în Italia. După aceea au hotărât să continue să lucreze împreună. Singuri. Pe textul „Jucătorul”, de Dostoievski, care vorbeşte chiar despre povestea ruşilor aflaţi în călătorie, în Europa. Mai exact, la Ruletenbourg, un oraş unde ruleta este regină. Oameni din toată Europa se întâlnesc aici pentru a juca. Deoarece în roman această relaţie nu se termină într-o scenă între Polina (Gina Călinoiu) şi Alexei (Lionel Gonzalez), spectacolul a fost completat cu scena în care relaţia se încheie şi a fost invitat un alt actor pentru rolul englezului Astley (Damien Mongin). Apoi, din raţiuni de compoziţie, a intrat un alt personaj, Generalul (Leo-Antonin Lutinier)», se menţionează într-un comunicat de presă al Teatrului Naţional din Craiova. Prima ieşire la public cu noua formulă a spectacolului a fost la Festivalul Villerville, unde au fost prezenţi unii dintre cei mai importanţi jurnalişti culturali din Franţa, iar ecourile nu s-au lăsat aşteptate.

«Lionel Gonzalez (…) a plecat să urmeze un curs lung condus de Anatoli Vasiliev, unde a cunoscut-o pe Gina Calinoiu, actriţă româncă excepţională, membru al trupei Teatrului Naţional din Craiova. Împreună, ei au lucrat pe textul „Jucătorul”, de Dostoievski, în mai multe etape. Cel mai recent spectacol a fost prezentat într-o încăpere a castelului din Villerville, sub titlul „Mâine totul se va sfârşi”. Scaune pentru spectatori de-a lungul pereţilor şi cei patru actori care improvizează pe trama romanului. Magnifică lejeritate şi vibraţie a jocului: aceasta a fost frumoasa descoperire a festivalului. Vom putea vedea spectacolul la Teatrul-Studio Alfortville, în decembrie», a scris Brigitte Salino în „Le Monde” (5 septembrie a.c.).Gina Calinoiu 1

Titlul spectacolului, „Mâine totul se va sfârşi”, este, de fapt, ultima frază a romanului lui Dostoievski. Fiind vorba despre o producţie cu actori din ţări diferite, spectacolul a fost creat pe parcursul unui an şi jumătate, din ianuarie 2015 până în septembrie 2016, repetiţiile durând efectiv opt săptămâni, cu mari perioade de pauză. Spectacolul a fost prezentat atât la Craiova, cât şi la Paris, iar în cadrul Festivalului Villerville s-a jucat zilnic.

Lector univ. dr. la Departamentul de Arte al Universităţii din Craiova, autoarea unui studiu despre „Jerzy Grotowski – Metafizica artei actorului”, care a constituit cercetarea pentru doctorat, Gina Călinoiu este într-o continuă perfecţionare a mijloacelor de expresivitate artistică, participând frecvent la workshop-uri susţinute de personalităţi precum Anatoly Vassiliev, Eugenio Barba, Grzegorz Bral, Zygmunt Molik, Andrei Şerban, Bruce Myers, Thomas Richards, Rena Mirecka. Este absolventă la clasa profesorului Ilie Gheorghe şi, din 2001, face parte din trupa Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. Este actor şi asistent de regie la spectacolele „Apocalipsa după Shakespeare” (regia Janusz Wisniewski), „Ăl de l-a văzut pe Dumnezeu” (regia Mirela Cioabă), „HOT L Baltimore” (regia Peter Schneider), iar cel mai recent rol de pe scena craioveană este Portia, în spectacolul „Iulius Cezar”, de William Shakespeare, în regia lui Peter Schneider.