Ziua pompierilor, sărbătorită într-un cadrul festiv, la Craiova

0
294

Într-un cadru festiv, în Sala Mare a Primăriei Craiova, în prezența reprezentanților administrației publice locale și județene, dar și a unor colaboratori apropiați, pompierii doljeni și-au sărbătorit, ieri, ziua. Mai exact, 167 de ani de la eroica bătălie din Dealul Spirii. Profesionalismul cu care își pun viața în slujba cetățenilor le-a adus mulțumiri din partea tuturor și felicitări. Șapte ofițeri și subofițeri au fost avansați înainte de termen, s-au acordat premii și distincții, iar la final, invitaților le-a fost prezentată o parte din tehnica de intervenție din dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltenia” al județului Dolj, expusă în fața Teatrului Național „Marin Sorescu” din centrul Craiovei.

Prin devotamentul și profesionalismul cu care își pun viața în slujba semenilor pompierii au devenit o structură de elită. Tocmai de aceea, ieri, la împlinirea a 167 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii, în Sala Mare a Primăriei Craiova a fost organizată o festivitate deosebită, în cadrul căreia reprezentanții administrației publice locale și județene le-au mulțumit cadrelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltenia” al Județului Dolj pentru modul în care și-au  făcut mereu datoria.

Festivitatea a început cu un ceremonial religios, apoi prefectul de Dolj a dat citire mesajului vicepremierului Gabriel Oprea adresat tuturor pompierilor. Apoi, în numele Instituţiei pe care o conduce, dar și în calitate de preşedintele al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, prefectul de Dolj, Nicolae Sorin Răducan a ținut să aprecieze „modul ireproşabil în care dumneavoastră, profesioniştii din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia”, vă desfăşuraţi activitatea în interesul semenilor noştri. Am convingerea că îndeplinirea în bune condiţii a misiunilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă cu care se confruntă judeţul Dolj, fie că este vorba de inundaţii sau incendii, nu ar fi posibilă fără sprijinul nepreţuit al dumneavoastră. În această zi cu o deosebită însemnătate, Ziua Pompierilor din România, doresc să vă asigur de întreaga mea consideraţie pentru curajul şi profesionalismul de care daţi dovadă şi vă transmit cele mai calde felicitări, multă sănătate, putere de muncă şi succes în îndeplinirea nobilei şi generoasei meniri”. Noul suprefect de Dolj, Simona Moise, a citit mesajul secretarului de stat Raed Arafat, iar apoi a fost rândul președintelui Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, să-i felicite pe pompieri: „Marcăm astăzi împlinirea a 167 de ani de la lupta din Dealul Spirii, o pagină de referință în istoria națională și un reper de consștiință pentru generațiile prezente și viitoare. Instituție care își onorează pe deplin bogata tradiție, dar care a parcurs și un lung proces de transformări pe drumul către modernizare, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dolj se bucură în prezent de respect și încredere în rândul comunității. În calitate de președinte al Consiliului Județan Dolj, vă felicit pentru întreaga activitate pe care o depuneți, zi de zi, în slujba cetățenilor, asigurându-vă de sprijinul și deplina mea considerație”. Inspectorul-șef al ISU Dolj, col. Constantin Florea, care a fost „maestru de ceremonii”, a ținut, la rândul său, să mulțumească președintelui Consiliului Județean pentru implicarea instituției pe care o conduce în atragerea de fonduri europene ce au avut ca rezultat înzestrarea pompierilor cu mașini și echipamente de ultimă generație. Din partea Primăriei Craiova, viceprimarul Dan Dașoveanu a prezentat mesajul primarului Lia Olguța Vasilescu: „Astazi, ne înclinăm în memoria eroilor care şi-au pierdut viaţa pentru poporul român şi în acelaşi timp sărbătorim şi ziua celor care continuă sacrificiul lor şi zi de zi asigură protecţia civilă. Prin faptele de zi cu zi aţi reuşit să câştigaţi respectul şi încrederea cetăţenilor. Primăria Municipiului Craiova şi Consiliul Local Municipal au deplină încredere în Inspectoratul pentru Situațiid e Urgență Dolj, instituţie care prin înalta competenţă a cadrelor de conducere şi graţie dăruirii soldaţilor, reprezintă, fără urmă de echivoc, o reală garanţie pentru viaţa locuitorilor municipiului Craiova. Mulţumim pentru sacrificiul vostru, mulţumim că în fiecare zi luptaţi pentru siguranţa cetăţenilor”.

Au fost evidențiați, apoi, trei ofițeri și patru subofițeri ai ISU Dolj, care au fost avansați înaintea îndeplinirii stagiului minim, iar prefectul și președintele Consiliului Județean Dolj au avut misiunea de a înmâna premii și diplome câștigătorilor concursurilor de specialitate ale Serviciilor private și voluntare pentru situații de urgență. Toată lumea a fost apoi invitată în fața Teatrului Național marin Sorescu, unde a fost expusă o parte din tehnica din dotarea ISU Dolj folosită la intervenții – echipamente de prim-ajutor, ambulanțe, autospeciale de intervenție la incendii și de protecție civilă.

În 1848, la intrarea în Capitală, trupele otomane au măcelărit civilii şi au arestat o parte din conducătorii Revoluţiei paşoptiste. Aceste fapte i-au indignat pe pompieri, dar şi pe alţi soldaţi din unităţile militare, care s-au pus în mişcare împotriva numeroasei armate turceşti. Roata de pompieri a Bucureştiului, devenită un sprijin al Revoluţiei, a participat activ la apărarea ei, sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu. Deşi depăşiţi numeric, românii au asaltat la baionetă oastea turcă, capturând o parte din tunuri, pe care le-au întors împotriva duşmanului. Încleştarea din Dealul Spirii a devenit simbol al luptei pentru libertate şi independenţă naţională a poporului român. Drept urmare, ziua de 13 Septembrie a fost sărbătorită dintotdeauna ca fiind Ziua Pompierilor din România, însă a fost legal oficializată începând cu anul 1953.