Accidentată pe trecerea de pietoni

0
359

O tânără de 18 ani a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, joi seară, după ce a fost accidentată în timp ce traversa strada regulamentar.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, accidentul s-a petrecut joi seară, în jurul orei 18.00. Costel Hoancă, de 33 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism Opel Corsa, pe bulevardul „Dacia” din municipiu, ajuns la trecerea de pietoni de la intersecţia cu strada ”1 Decembrie 1918”, a accidentat-o pe Viorica Bărăitaru, în vârstă de 18 ani, din comuna Bulzeşti, care traversa strada regulamentar, pe marcajul pietonal.

„În urma accidentului a rezultat rănirea tinerei de 18 ani, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, iar poliţiştii rutieri prezenţi la faţa locului au întocmit pe numele conducătorului auto dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, ne-a declarat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.