Viorica Dăncilă : Am fost premierul cel mai jignit din România

0
489

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, ieri, la Craiova, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Centrul Multifuncţional, că este cel mai jignit prim-ministru din România şi spune că cele mai multe dintre aceste jigniri vin din partea bărbaţilor.„Nu pot fi de acord cu aceste jigniri. Vreau să spun că am am fost premierul cel mai jignit din România, poate pentru că am fost femeie, nu înţeleg acest lucru. Nu înţeleg aceste jigniri, mai ales că ele vin din partea bărbaţilor. Mă întreb dacă aşa se comportă cu partenerele lor, aşa se comportă cu prietenele, cu soţiile. Putem avea o discuţie civilizată şi cred că la acest standard trebuie să ne raportăm, nu am să răspund celor care vin cu tot felul de jigniri şi cu tot felul de cuvinte grele, cu această violenţă verbală. Eu cred că nu asta caracterizează poporul român şi dacă ei cred că aşa câştigă mai mult şi că venind cu aceste jigniri şi dezinformări sunt mai puternici, eu le spun că se înşală. Cred că aceasta dovedeşte calitatea lor şi dacă ne judecă pe noi, prima dată trebuie să uite în oglindă şi să vadă cum sunt ei pentru că în momentul în care vii cu astfel de jigniri… citeam astăzi un nou membru în politică, a dus nişte aprecieri şi nişte expresii greu de calificat”, a spus Viorica Dăncilă.