Tânără rănită după ciocnirea a trei maşini

0
392

Trei maşini au fost implicate într-un accident petrecut marţi după-amiază în comuna Şimnicu de Sus. Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, Mihail Drăgănescu, de 22 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autovehicul Land Rover, pe DN 6B, în localitatea Dudoviceşti, comuna Şimnicu de Sus, dinspre Melineşti către Craiova, nu a păstrat o distanţă de siguranţă faţă de autoturismul Ford Ka, din faţa sa, condus în aceeaşi direcţie de mers de Ionuţ Jianu, de 23 de ani, din Melineşti, şi l-a lovit în spate, proiectându-l într-un alt autoturism, Ford Focus, condus de Marian Iordache, de 28 ani, din comuna Melineşti. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a Cristinei Dumitru, de 25 de ani, din Melineşti, pasageră pe locul dreapta faţă în cel de-al doilea autoturism, tânăra fiind transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a primit îngrijiri medicale. „Poliţiştii ajunşi la faţa locului au întocmit în cauză dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, ne-a declarat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.