Rusia: O fetiță de trei ani și jumătate a supraviețuit 11 zile în taiga datorită câinelui ei

0
316

[wposflv src=’https://www.cvlpress.ro/wp-content/uploads/2014/08/Three-year-old-girl-survived-11-DAYS-lost-in-Siberian-wilderness.flv’ previewimage=”https://cvlpress.ro/wp-content/uploads/video-play-button-305×205.png” title=”” autoplay=0]

Karina, o fetiță de trei ani și jumătate, a supraviețuit 11 zile în taigaua siberiană, unde temperaturile au coborât noaptea sub zero grade, datorită câinelui ei, care a încălzit-o și a adus salvatorii la ea, relatează Siberian Times, preluat de 20minutes.fr.

Tatăl fetiței a plecat pe 29 iulie să își vadă familia, într-un sat vecin. Ducându-se poate după el, Karina s-a aventurat în mărăcinișul înalt și s-a rătăcit. Mama ei a crezut că fetița și câinele au plecat cu tatăl și, cum linia telefonică nu funcționa, nu a avut cum să verifice. Numai după patru zile, când soțul ei s-a întors acasă, Karina a fost dată dispărută și au început căutările.

Regiunea izolată din nord-estul Siberiei unde locuiește familia este plină de lupi și urși, iar sătenii se îndoiau că o vor găsi pe Karina. După nouă zile, câinele a apărut singur în sat, iar părinții au fost siguri că fetița se prăpădise. ‘Cu două zile înainte să o găsim pe Karina, câinele s-a întors acasă’, a spus Afanasi Nikolaiev, purtător de cuvânt al serviciilor de salvare din Republica Saha (componentă a Federației Ruse). El i-a dus pe salvatori la locul unde se afla fetița rătăcită, care supraviețuise mâncând plante sălbatice și bând apă dintr-un pârâu. Singura sursă de căldură i-a fost câinele.

Când s-a întors în sat, Karina avea puțin peste 10 kg și a fost dusă la spital, unde se recuperează. Are doar pișcături de insecte și zgârieturi și ‘reacționează normal la mediul din jur. Își amintește ce i s-a întâmplat’, arată psihologul care se ocupă de ea.

Nu se știe în schimb cum se simte câinele, al cărui nume nu a fost dezvăluit de părinții fetei, încheie 20minutes.fr.

AGERPRES