Taximetrişti, la control!

0
403

Taximetriştii din Craiova au fost verificaţi, ieri, de poliţiştii rutieri. Controalele au vizat, printre altele, respectarea normelor de tarifare şi calitatea serviciilor.

Acţiunea poliţiştilor pentru verificarea activităţii de taximetrie s-a desfăşurat sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în capitală şi în judeţele Bacău, Braşov, Caraş-Severin, Cluj, Dolj, Hunedoara şi Iaşi, pe linia transporturilor rutiere în regim de taxi.

Astfel, agenţii rutieri, alături de reprezentanţi cu competenţe în domeniu din cadrul primăriilor, au verificat, ieri, modul în care taximetriştii respectă normele rutiere, precum şi legalitatea efectuării acestui tip de transport.

Mai precis, poliţiştii au urmărit modul în care sunt respectate normele legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice, identificarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, precum şi a celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare şi calitatea serviciilor.

Totodată, a fost vizat şi cadrul legal privind activitatea de taximetrie, dacă inspecţia tehnică periodică a fost efectuată în termen şi dacă aparatele de taxat funcţionează corect.