Mii de poliţişti intră în acţiune de Sfânta Maria

0
404

Peste 11.500 de poliţişti vor fi la datorie, pe timpul manifestărilor prilejuite de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Aceştia vor acţiona pentru prevenirea tuturor faptelor antisociale, precum şi pentru menţinerea fluenţei şi siguranţei traficului rutier.

Autorităţile au anunţat că, în perioada premergătoare Sărbătoririi Sfintei Marii şi pe timpul acesteia, îndeosebi în intervalul 13 – 15 august a.c., pe lângă dispozitivul curent, Poliţia Română a luat o serie de măsuri suplimentare pentru menţinerea climatului de ordine şi linişte publică, precum şi pentru asigurarea unei reacţii ferme şi a unei intervenţii rapide la solicitările cetăţenilor.

Astfel, peste 11.500 de poliţişti vor acţiona, în medie, zilnic, atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor necesare asigurării unui climat public de ordine şi siguranţă, cât şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în localităţile unde se vor desfăşura manifestări religioase, culturale şi artistice.

Din totalul poliţiştilor aflaţi în misiune, peste 7.100 sunt de la structurile de ordine publică, aproape 1.700 de la rutieră, peste 1.000 de la investigaţii criminale, aproape 750 de la Poliţia Transporturi, peste 190 de la investigarea fraudelor, 77 de la structurile de arme, explozivi şi substanţe periculoase, restul fiind de la alte formaţiuni. Totodată, pentru prevenirea faptelor antisociale, zilnic, vor acţiona aproape 3.100 de patrule, aproximativ 2.100 dintre acestea fiind auto, iar restul pedestre.

Cu elicopterele şi echipamentele video deasupra străzilor

“Pentru asigurarea fluenţei traficului rutier şi prevenirea evenimentelor rutiere, poliţiştii rutieri vor acţiona pe autostrăzi, pe principalele tronsoane de drumuri naţionale şi europene, o atenţie deosebită fiind acordată arterelor ce converg către litoral şi tronsonului Bucureşti – Valea Prahovei”, se arată într-o comunicare a Poliţiei Române.

Poliţiştii rutieri vor fi sprijiniţi în activităţile ce le vor întreprinde şi de elicoptere aparţinând Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul MAI. De asemenea, poliţiştii vor utiliza echipamentele video de supraveghere a traficului rutier şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, instalate pe autospecialele unităţilor de poliţie rutieră, urmărind în special prevenirea şi combaterea vitezei.

Structurile de poliţie transporturi vor asigura patrularea, în medie, a peste 400 de trenuri de călători, cu precădere pe rutele către staţiunile montane şi litoral, precum şi a aproximativ 350 de staţii şi triaje de cale ferată, pentru combaterea tâlhăriilor, furturilor de şi din bagaje şi din buzunare. De asemenea, se vor avea în vedere aerogările internaţionale şi naţionale, precum şi porturile de la Marea Neagră sau de la Dunăre.

În această perioadă, Poliţia Română va asigura, alături de partenerii cu atribuţii în domeniu, măsurile de ordine la peste 150 de manifestări publice de amploare (cu participarea a peste 1.000 de persoane) ce urmează să aibă loc în 38 de judeţe, precum şi în municipiul Bucureşti.