SCM Craiova are obiectiv 1-8 în “cel mai tare campionat din Europa”

0
580

După ce a scăpat de retrogradare în urma unui baraj, în stagiunea trecută, echipa feminină de handbal SCM Craiova aspiră să nu mai aibă emoţii de acest gen în sezonul care urmează. Nu mai mult însă, fiindcă handbalistele vor evolua în “campionatul numărul 1 din Europa”, spune antrenorul Burcea, după ce vreo 8 cluburi din Liga Florilor MOL gravitează, ca buget, în acest an, în jurul sumei de 2 milioane de euro. SCM Craiova ar avea cam jumătatea fondurilor acestor forţe interne.

Bogdan Burcea: “Liga MOL a devenit campionatul numărul 1 din Europa”

„Noi reconstruim, dar o să încercăm o clasare cât mai bună. Obiectivul nostru este clar, în primul rând să aducem suporterii lângă noi şi îl vom realiza dacă îi vom bucura cu prestaţii spectaculoase şi cu victorii. Ne va fi greu împotriva unor astfel de echipe, dar şi noi le vom pune probleme celor mari. În ultimii ani am fost depăşiţi de multe echipe care au avut infuzii mari de capital. Am avut noroc să recrutăm aceste două handbaliste, Bak şi Loken, care sunt de înaltă performanţă, sunt convins că vor fi îndrăgite de fanii Craiovei. La titlu se bat alte echipe. Competiţia este acerbă, Liga MOL a devenit campionatul numărul 1 din Europa, din punct de vedere al investiţiilor. Sunt opt echipe care au peste 1,7 miioane de euro buget, sunt mai multe echipe care se bat la titlu, numărul 1 rămâne incontestabil CSM Bucureşti, însă sunt investiţii foarte mari şi la Gloria Bistriţa, Minaur Baia Mare şi Dunărea Brăila, care are naţionala Braziliei împreună cu antrenorul ei” a declarat Bogdan Burcea, la reunire.

Adrian Cosman: “Echipa e mult mai puternică decât în sezonul trecut”

Conducătorul clubului, Adrian Cosman, fost handbalist de performanţă, a specificat clar în ce marjă trebuie să se încadreze echipa feminină, respectiv locurile 1-8, iar prestaţiile ar trebui să readucă şi fanii în Polivalentă, şi nu numai pentru că acum au acces, ci şi pentru că ar avea ce vedea. Pe lângă transferuri, Cosman plusează cu un preparator fizic capabil.

„Obiectivul este locurile 1-8, trebuie să o luăm pas cu pas. Nu trebuie să uităm că viitorul campionat este poate cel mai tare din lume. Aşteptăm acest nou sezon cu mari speranţe, sper că echipa va readuce publicul la sală. Suntem într-o perioadă de reconstrucţie, dar echipa e mult mai puternică decât în sezonul trecut, achiziţiile Bak şi Loken mă fac să sper, sunt de certă valoare. Vom aduce la club un preparator fizic renumit şi avem speranţe că echipele vor fi bine pregătite fizic” a spus Adrian Cosman.

Bak şi Loken sunt “de înaltă performanţă”

Fetele s-au reunit azi, la Sala Polivalentă, au echipament frumos, ca de obicei, sunt cam aceleaşi de anul trecut, cu câteva întăriri, totuşi. Cele mai însemnate, nordicele Loken şi Bak, care vor impresiona fanii craioveni, conform celor care s-au ocupat de transferurile lor. Alte noutăţi: Roxana Cârstea, de la Gloria Buzău, Ştefania Jipa, care mai mult s-a antrenat decât a jucat la CSM Bucureşti. Valentinei Ion se află cu lotul naţional U19 la Europenele din Slovenia, unde România va juca pentru locurile 5-8.

Lotul SCM Craiova pentru sezonul următor: Ekaterina Dzhukeva, Bianca Curmenţ, Andreea Chetraru (portari), Andreea Adespii, Alexandra Andrei, Melanie Bak, Cristina Zamfir, Adina Cace, Roxana Cârstea, Alexandra Colac, Francesca Gogoşeanu, Ștefania Jipa, Hege Loken, Ana Maria Mincu, Cristina Nica, Carmen Şelaru, Nicoleta Tudorică,  Adriana Ţăcălie, Ana Maria Ţicu, Valentina Ion.