Termenul acordat de societatea de termoficare celor 15 asociaţii de proprietari de a-şi achita facturile a expirat, ieri, fără nici un rezultat: nici o plată nu a fost efectuată de locatarii restanţieri. Astăzi, patru echipe ale SC Termo vor vizita aceste asociaţii, având sarcina le să ridice contoarele de apă caldă şi căldură din subsolul blocurilor, ceea ce înseamnă că toate persoanele vor fi trecute pe duşuri reci. Tot ieri, conducerea SC Termo a trimis somaţii asemănătoare următorului lot de 15 asociaţii cu debite, dar şi unei persoane fizice care locuieşte la casă şi are o datorie de 27.000 de lei.
SC Termo se ţine de cuvânt şi pune în aplicare măsura extremă de debranşare a locatarilor cu mari restanţe. Ieri, conducerea societăţii a anunţat că a expirat perioada de aşteptare, care a fost comunicată prin somaţii, iar locatarii tot nu şi-au plătit datoriile. „Aşa cum am stabilit, aceste asociaţii intră în programul de debranşare forţată din cauza datoriilor. Am avut înţelegere timp de o săptămână, dar se pare că nu am reuşit să îi convingem şi vor fi debranşaţi. Printre locatarii dintr-un bloc se află mulţi cetăţeni care au facturile la zi şi care vor fi afectaţi deopotrivă, dar nu avem de ales. SC Termo trebuie să îşi recupereze debitele, iar contractul de facturare pe care îl avem cu asociaţiile de proprietari ne permite acest lucru”, a declarat, ieri, directorul economic al SC Termo, Sorin Iordache.
Patru echipe ale SC Termo sunt mobilizate la debranşări
Aşadar, în această dimineaţă şi pe tot parcursul zilei, sunt mobilizate patru echipe ale SC Termo care vor ajunge la fiecare asociaţie vizată. Acestea vor prezenta ordinul oficial de debranşare, emis de conducerea SC Termo, apoi vor merge în subsolul blocurilor de unde vor ridica ambele contoare, cel de apă caldă şi cel pentru măsurarea cantităţii de energie termică pe timp de iarnă. „Ordinul este să le fie ridicate atât contorul de apă caldă, cât şi cel pentru căldură. Imediat ce vor fi luate aceste aparate, blocul respectiv nu mai primeşte, automat, apă caldă. Iar, la iarnă, nu va primi nici căldură, fiindcă, după cum am spus, se ridică şi contorul pentru agent termic”, a explicat Sorin Iordache modalitatea în care se va face debranşarea.
Locatarii trebuie să plătească măcar jumătate din restanţe
Conducerea SC Termo spune că este o singură modalitate ca aceşti locatari să fie conectaţi din nou la sistem, şi anume dacă îşi plătesc jumătate din debitul cu care figurează, în acest moment, la casieria asociaţiei de proprietari. „După cum am precizat şi în textul somaţiilor care le-au fost expediate, furnizarea de apă caldă nu va fi reluată decât în momentul în care aduc banii. Am stabilit şi un target pe care trebuie să îl atingă ca noi să vedem că există puţină bunăvoinţă din partea lor. Le-am cerut să-şi plătească jumătate din suma cu care figurează ca restanţă către noi. Dacă fac aceste plăţi, vor fi reconectaţi, dacă nu, cu părere de rău, trebuie să se gândească la alte soluţii pentru a-şi asigura acest confort”, a mai spus Sorin Iordache.
Debit inimaginabil la asociaţia nr. 14 din 1 Mai
Reamintim că, pe data de 7 iulie, SC Termo a trimis un număr de 15 somaţii de plată către tot atâtea asociaţii de proprietari din Craiova, solicitând fiecăreia să efectueze, de urgenţă, plata a jumătate din debit. Printre asociaţiile somate vinerea trecută se află asociaţia bl. 1 Dâmboviţa – 376.000 lei; asociaţia bl 161 A Craioviţa Nouă – 770.000 de lei, asociaţia bl. U8 Lăpuş – 51.731 lei, asociaţia bl. 23 Brazdă – 23.000 de lei, asociaţia bl. 9 Constantin Brâncoveanu – 1,9 milioane de lei, asociaţia bl. 9 George Enescu – 890.000 de lei, asociaţia bl. 1A Craioviţa Nouă – 417.000 de lei, asociaţia bl C10c Înfrăţirii – 53.000 de lei, asociaţia bl. E Sc4 Valea Roşie – 25.000 de lei. Lista este deschisă însă de asociaţia de proprietari nr. 14 din cartierul 1 Mai, care are un debit, la această oră, de 5,4 milioane de lei.
SC Termo a trimis somaţii altor 15 asociaţii
Tot ieri, conducerea SC Termo a trimis şi cel de-al doilea val de somaţii către următoarele 15 asociaţii de proprietari aflate pe lista ruşinii, şi acestea cu debite uriaşe. „Mergem doar cu un număr de 15 asociaţii debranşate, deoarece procedura în sine durează, iar noi nu avem capacitatea necesară de a debranşa un total mai mare. Dar, cu siguranţă, după acest val doi va urma şi valul trei, valul patru şi următoarele până la epuizarea celor 120 de asociaţii pe care le avem în vedere pentru recuperarea sumelor restante”, a menţionat directorul economic al SC Termo. Reamintim că SC Termo a luat această măsură extremă de a declanşa debranşările datornicilor deoarece nu a reuşit să îşi acopere propria factură pentru luna martie, de 7 milioane de lei, către Complexul Energetic Oltenia.
Un craiovean refuză notificarea
Cele 120 de asociaţii de proprietari vizate de debranşările din această vară au o datorie comună care se ridică la uriaşa sumă de 54 milioane de lei. Şi în valul doi de somaţii se află, de asemenea, asociaţii cu debite inimaginabile pe care conducerea SC Termo spune că nu le mai poate tolera. Câteva exemple sunt edificatoare în acest sens: asociaţia nr. 4 „Mareşal Antonescu” – 2 milioane de lei, asociaţia nr. 7 Rovine – 1,9 milioane de lei, asociaţia nr. 21 Gorunului – 1,3 milioane de lei şi lista continuă, cel mai mic debit fiind de 200.000 de lei. Alături de cele 15 asociaţii de proprietari, dintre care majoritatea se află în cartierul Craioviţa Nouă, a fost somată şi o persoană fizică, în persoana lui Nicolae Dascălu, un craiovean care locuieşte la casă şi care, singur, are un debit de 27.315,88 de lei către SC Termo. „Este un abonat al nostru de la un sector de case pe care noi l-am somat, dar el refuză să primească notificarea. Evident că va fi debranşat”, a menţionat Sorin Iordache, care coordonează această activitate complexă de debranşare a datornicilor iniţiată de societatea de termoficare din Craiova.