Conform IPJ Dolj, în cursul zilei de ieri, în jurul orei 1500, o echipă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova l-a identificat şi oprit în trafic pe Cristian Ion B., de 42 de ani, din comuna Malu Mare, judeţul Dolj în timp ce conducea un autoturism pe str. Sfinţii Apostoli din municipiu. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că plăcuţele cu numărul de înmatriculare au aparţinut unui alt autoturism, care a fost radiat din circulaţie la data de 16.03.2013. Persoanei în cauză i-a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul pe drumurile publice cu număr fals de înmatriculare.