Donald Tusk: UE nu va permite Marii Britanii să profite de pe urma părăsirii Blocului comunitar

0
292

donald_tusk_Uniunea Europeană nu trebuie să permită Marii Britanii să obţină profit de pe urma părăsirii Blocului comunitar, afirmă preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, avertizând că altfel există riscul ca alte ţări să se inspire din această situaţie. Majoritatea cetăţenilor britanici au votat în favoarea ieşirii ţării din UE, dar liderii de la Londra speră să obţină condiţii avantajoase în relaţia cu Blocul comunitar. Liderii europeni au semnalat că Marea Britanie nu va mai avea acces la piaţa comunitară dacă nu va accepta principiul libertăţii de circulaţie. “Nimeni nu trebuie să aibă dorinţa de a-i pedepsi sau a-i umili pe britanici pentru ceea ce ne-au făcut”, a declarat Tusk într-un interviu acordat revistei poloneze Polityka. “Nu îi putem împinge de lângă noi, dar nici nu îi putem lăsa să profite de pe urma ieşirii din UE, pentru că acest lucru s-ar putea dovedi dezastruos pentru Blocul comunitar”, a subliniat Tusk. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat duminică, pentru postul ZDF, că Marea Britanie nu va fi lăsată să aleagă doar elementele care îi convin în relaţia cu Uniunea Europeană. Marea Britanie va declanşa “când va fi pregătită” şi ţinând cont de “interesul naţional” procedura de ieşire din Uniunea Europeană, a declarat marţi Chris Grayling, preşedintele Camerei Comunelor şi un aliat al viitorului premier Theresa May.