Cârţu şi Săndoi admit că “stăm rău în linia mediană”

0
256

Staff-ul şi suporterii Universităţii speră în rezolvarea problemelor la construcţie prin achiziţia unui mijlocaş de valoare

 

Ceea ce spunea Gică Craioveanu înaintea începutului de campionat au confirmat şi cei doi tehnicieni ai Universităţii după meciul cu FC Botoşani, că echipa are probleme în linia mediană, după plecarea lui Brandan şi accidentarea lui Madson. „Am ajuns mult mai des în faţa porţii, am pus presiune pe adversari, dar am stat mai rău în linia mediană. Va fi cel mai dur campionat din istoria fotbalului românesc, pentru că, vedeţi, toate meciurile se joacă pe muchie de cuţit, sunt foarte echilibrate. Noi am început bine partida, am avut şi o ocazie clară prin Popov, la acea lovitură de cap care a trecut foarte puţin pe lângă poartă, iar după aceea, vreo 20-25 de minute, trebuie să recunosc, meciul s-a echilibrat şi au fost momente când adversarii chiar ne-au dominat. În repriza a doua am început iarăşi foarte bine şi am avut mai multe ocazii de gol şi cred că meritam victoria” a spus Emil Săndoi.

Sorin Cârţu a avut chiar un dialog aprins cu suporterii când meciul a fost întrerupt la ciocnirea dintre Acka şi Târnăcop. “Am avut un dialog cu suporterii care-mi cereau să-l schimb pe Târnăcop. Le-am explicat că nu am soluţii, fiindcă la acest meci mijlocaşii centrali de meserie au fost Mateiu şi…Mateiu. Se cunoaşte problema pe care o avem la mijlocul terenului şi suntem în discuţii pentru aducerea unui mijlocaş central de calitate, am negociat de zece zile, dar sunt probleme, el vine de la alt nivel, de la alt salariu. În prima jumătate din repriza întâi nu s-a jucat rău, am avut momente destul de bune. Apoi a fost o cădere pe care nu am înţeles-o. Am remediat lucrurile la pauză, când jucătorii au înţeles cerinţele noastre. Oricum, am avut o repriză a doua mai bună şi într-un fel poate meritam să marcăm. E un început de campionat, nu suntem sută la sută pregătiţi pentru a da un randament maximal“ a declarat Sorin Cârţu.

Acka, Popov şi Târnăcop acuză accidentări

Staff-ul tehnic de la Universitatea Craiova s-a arătat preocupat de starea lui Acka, Popov şi Târnăcop. „Ce mă îngrijorează mai mult e starea fizică a unor jucători, Acka, Târnăcop, Popov. Mă aşteptam la un joc aprig disputat, am anticipat această agresivitate a lor, la limita permisivă a regulamentului şi din cauza asta au apărut foarte mulţi jucători accidentaţi. Facem inventarul să vedem ce jucători avem apţi, pe cine putem conta. Sunt îngrijorat de starea lui Ack, deşi el susţinea că mai poate să joace. Doctorul Stamatescu i-a interzis mai intre şi am respectat decizia. Acka a fost printre cei mai buni în pregătire. Să vedem şi umărul lui Popov. Mie mi-a plăcut cum a jucat, a dat siguranţă. Până acum considerăm că este o achiziţie reuşită, s-a integrat bine în joc şi în colectiv. Parcă nici nu s-a cunoscut că e noutate în compartimentul defensiv“, a spus „Sorinaccio”. „Acka este unul dintre cei mai buni jucători ai noştri, a făcut o partidă bună şi acum. Noi voiam să facem altă schimbare, dar am fost forţaţi în momentul respectiv să regândim totul, n-am mai putut să respectăm ceea ce stabilisem” a adăufat Emil Săndoi.

Probleme cu terenurile de antrenament

Localităţi din proximitatea Craiovei au refuzat să permită alb-albaştrilor să se antreneze pe terenul lor, doar la Mischii şi Işalniţa găsindu-se înţelegere pentru a găzdui şedinţele de pregătire ale Universităţii.  „Ne-am antrenat la Mischii, deschidere avem şi de la Işalniţa, dar au fost comune care nu ne-au permis să ne antrenăm acolo. Refacerea o facem la Sala Polivalentă. Nu suntem într-o postură de invidiat. Facem sacrificii, sunt energii irosite. Sigur, lumea vine la stadion şi vrea victoria, vrea spectacol, dar trebuie să se ştie şi aceste lucruri”, a explicat Cârţu.