Bălgrădean: “Ne revanşăm cu o victorie la Dinamo”

0
387

Cristi Bălgrădean, a avut 4 intrervenţii bune în faţa atacanţilor de la Botoşani. Noul căpitan al Craiovei speră într-o revanşă faţă de fani contra lui Dinamo, fosta sa echipă, căreia îi păstrează însă amintiri frumoase. „N-am reuşit să câştigăm, din păcate, deşi meritam victoria. Am crezut până în ultima secundă că putem învinge, am avut ocaziile mai mari. Sperăm să batem la Dinamo. Tot timpul îmi voi aduce aminte cu plăcere de perioada petrecută în Ştefan cel Mare, au fost patru ani frumoşi, dar e închis subiectul Dinamo pentru mine. Sunt la Craiova şi sunt fericit aici” a spus goal-keeper-ul de 27 de ani.

Alex Mateiu speră şi el la o victorie în „Groapă”. „ Speram înainte de joc să spargem noi gheaţa şi să câştigăm, dar, din păcate, nu am reuşit să bifăm prima victorie din noul campionat. A fost foarte greu meciul şi din cauza căldurii, am prins şi o echipă foarte bună şi cred că este un rezultat echitabil. Ne-am dorit să jucăm bine şi în prima repriză, dar ne-am intrat mai greu în ritm. Ne-am revenit în partea a doua, dar n-am reuşit să înscriem. Sperăm să marcăm cu Dinamo, să avem o singură ocazie, să o fructificăm şi să câştigăm cele trei puncte”, a declarat Mateiu.