Administrator de firme la judecată pentru că a prejudiciat bugetul de stat cu peste 3 milioane de euro

0
252

Procurorii din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Dan Marinel Zamfirescu, administrator al unor societăţi comerciale, acuzat de evaziune fiscală în formă continuată. Anchetatorii spun că bărbatul ar fi creat un prejudiciu de peste 3 milioane de euro bugetului de stat prin derularea unor operaţiuni comerciale fictive cu cereale. Dosarul s-a înregistrat săptămâna trecută la Tribunalul Dolj, având primul termen pe 14 august a.c.

Reprezentanţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au anunţat că l-au trimis în judecată pe Dan Marinel Zamfirescu, administrator al unor societăţi comerciale din Dolj, în sarcina sa fiind reţinute 16 acte materiale de evaziune fiscală. În rechizitoriul prin care inculpatul a fost deferit justiţiei, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: „În perioada 2007-2008, inculpatul Zamfirescu Dan Marinel, cu intenţie, a înfiinţat şi administrat în fapt, pe o perioadă limitată de timp, două firme prin intermediul cărora a desfăşurat operaţiuni comerciale cu cereale, cu diverse societăţi din ţară şi din spaţiul intracomunitar, înregistrând în evidenţele contabile sau în alte documente legale cheltuieli, respectiv facturi care nu au avut la bază operaţiuni reale ori alte operaţiuni fictive. De asemenea, inculpatul a ascuns sursa impozabilă şi nu a evidenţiat în actele contabile operaţiunile comerciale efectuate în scopul disimulării realităţii provenienţei produselor în cauză şi a omis evidenţierea veniturilor realizate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor şi a cheltuielilor”, se arată în comunicatul DNA Craiova. Anchetatorii spun că, prin aceste mecanisme, Zamfirescu a produs bugetului consolidat al statului un prejudiciu de 11.110.028 lei (3.224.569 euro). Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul Dolj, instanţă unde cauza s-a înregistrat săptămâna trecută, pe 8 iulie, judecătorii menţinând, în aceeaşi zi, măsura controlului judiciar faţă de inculpat. Primul termen de judecată a fost stabilit pentru 14 august a.c.