Primul meci al sezonului, primul trofeu pus în joc – Campionii şi „câinii” trag de Supercupă

0
373

În seara aceasta se deschide oficial sezonul fotbalistic 2012-2013 în România, primul meci punând în joc şi primul trofeu, Supercupa României, pe care şi-o vor disputa campioana CFR Cluj şi câştigătoarea Cupei României, Dinamo. Partida va avea loc pe „Naţional Arena”, de la ora 21.30 (în direct la ProTv). Dacă Dinamo a mai jucat de 4 ori Supercupa şi a câştigat-o o singură dată, în 2005, contra Stelei, în timp ce clujenii au 2 astfel de trofee, adjudecate în 2009 şi 2010, ambele în detrimentul Unirii Urziceni. Arpad Paszkany le atrage atenţia fotbaliştilor antrenaţi de Ioan Andone să nu-i subestimeze pe „câini”. „Consider că am făcut o campanie de transferuri bune şi am umplut golurile pe care aveam. Ne dorim să învingem şi să le facem o bucurie suporterilor, iar asta ne este la îndemână. Întodeauna sunt optimist, dar ştiu că mereu o finală este dificilă. Le-am spus jucătorilor să nu uite finala Cupei, acolo unde, după părerea mea, Rapid a fost superioară lui Dinamo, dar ultimii au câştigat cupa. Oricum, sarcina trasată echipei este să aducă Supercupa” a declarat Paszkany. Patronul clujean afirmă că va mai transfera în această vară un atacant: „Suntem convinşi că vom realiza acest transfer, dar problema e că în România campionatul începe anormal de repede, în timp ce în Europa se fac transferuri până în septembrie. Cluburile importante îşi ţin întotdeauna jucătorii cât pot de mult pentru a-i vinde apoi cât mai scump, aşa că e dificil să transferăm”.