„Sistemul sanitar trebuie să fie o obligaţie a statului”

0
374

Sindicaliştii de la Spitalul Judeţean din Craiova aşteaptă ca noua Lege a Sănătăţii, aflată deocamdată în faza de proiect, să facă o diferenţiere clară între ceea ce înseamnă privat şi public în sistemul sanitar. În plus, aceştia au reiterat ideea că asigurarea dreptului la asistenţă medicală trebuie să reprezinte o prioritate pentru statul român.     

Ion Cotojman

La începutul acestei luni, Ministerul Sănătăţii a publicat în dezbatere publică proiectul pentru noua Lege a Sănătăţii. Principalele modificări anunţate vizează, printre altele, reorganizarea sistemului de asigurări de sănătate, organizarea şi funcţionarea spitalelor, precum şi creşterea controlului calităţii serviciilor. Reprezentanţii Sindicatului Unimedical de la Spitalul Judeţean din Craiova speră însă ca odată cu acest proiect să se rezolve o parte din problemele care de ani de zile macină sistemul sanitar românesc. În principal cele legate de finanţare şi transparenţă instituţională.

Noua Lege a Sănătăţii, cu bune şi rele

Deocamdată, iniţiatorii proiectului au anunţat că sistemul de asigurări ar urma să fie structurat pe trei mari pachete de servicii. Pachetul de servicii de sănătate de bază este cel de care beneficiază asiguratul care îşi plăteşte contribuţia. Al doilea tip este Pachetul minimal de servicii de sănătate ce are în componenţă servicii de sănătate finanţate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii, inclusiv pentru urgenţele medico-chirurgicale, şi se adresează celor care nu sunt asiguraţi. În fine, există şi un al treilea pachet, cel social de servicii de sănătate, care se va acorda asiguraţilor cu venituri mici şi persoanelor asistate social, pentru servicii de sănătate cu risc funcţional sau vital, altele decât cele din pachetul de bază, decontate de la bugetul de stat. Pe lângă acestea, se poate opta, suplimentar, pentru un pachet de asigurări facultative de sănătate. Cadrele medicale doljene susţin însă că, în prealabil, ar fi fost necesară o evaluare exactă a sistemului de asigurări de sănătate din România.

„Un punct bun este că Fondul Unic al Asigurărilor de Sănătate va deveni independent şi nu va mai face parte din bugetul consolidat. O treabă pe care şi sindicatele şi patronatele o cer de foarte mult timp. Sunt însă şi puncte mai puţin bune. Prin proiectul acesta de lege, iniţiatorii clasifică în trei categorii sistemul de asigurări: de bază, pachetul minimal şi cel social, plus cel facultativ. Nu ştim nimic, nu există nici măcar o evaluare a ceva. Pe cele patru pachete, până nu se definitivează clar ce conţin aceste servicii, nu putem vorbi de o lege clară”, a declarat Ion Cotojman, preşedinte al Sindicatului Unimedical de la Spitalul Judeţean din Craiova.

Introducerea coplăţii – pusă de sindicate sub semnul întrebării

Nici coplata, aşa cum este definită în momentul de faţă, nu pare o soluţie din punctul de vedere al sindicatelor. Cadrele medicale spun că aceasta va împovăra şi mai mult pacienţii. În schimb, în opinia salariaţilor de la Spitalul Judeţean din Craiova, în proiect ar trebui stipulat că sistemul de Sănătate reprezintă o prioritate pentru statul român. „Consider că este primordial ca în această lege să se arate clar, negru pe alb, că serviciu privat de sănătate este complementar serviciului public. Atunci fiecare cetăţean va şti că are de ales. Sistemul de Sănătate este şi trebuie să rămână o obligaţie a statului”, a mai spus preşedintele Sindicatului Unimedical de la Spitalul Judeţean din Craiova.