“Sbornaia manita” – Rusia a spulberat Arabia Saudită, în deschiderea Mondialului

0
406

În meciul de deschidere al Mondialului, Rusia a surclasat naţionala Arabiei Saudite, scor 5-0, într-un joc din grupa A. Colegul lui Ivan de la FC Krasnodar, Gazinski, a marcat primul gol al Mondialului şi cel dintâi al său pentru naţională, cu o lovitură de cap. Starul Dzagoev s-a accidentat şi a ieşit devreme de pe teren, dar înlocuitorul său, Cerâşev, unul din cei doi stranieri ai ruşilor (Villarreal), a fost eroul meciului, marcând două goluri superbe, cu un şut la colţul scurt şi cu un exterior aproape de vinclu. Un alt jucător venit de pe bancă, Dzyuba, a marcat la un minut după ce a intrat pe teren, iar mijlocaşul ofertat de Juventus, Golovin, a închis tabela dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri, executată perfect. Deşi au avut posesie superioară, saudiţii n-au călcat în careul gazdelor şi n-au tras vreun şut pe poartă.

Rusia – Arabia Saudită 5-0 (Gazinski 12, Cerâşev 43; 90+1, Dzyuba 71)

  • Rusia: Akinfeev – Fernandes, Kutepov, Ignasevich, Zirkov – Gazinsky, Zobnin – Samedov (Kuzyaev 64), Dzagoev (Cheryshev 24), Golovin – Smolov (70 Dzyuba). Antrenor: St. Cercesov.
  • Arabia Saudită: Al-Maiouf – Alburayk, Hawsawi, Hawsawi, Al-Shahrani – Otayf (Al Muwallad 64), Al-Dawsari, Al-Faraj, Al-Jassam – Al-Shehri (Bibhar 74), Al-Sahlawi (Aseri 85). Antrenor: J. A. Pizzi.