Grupare de falsificatori destructurată de polițiștii craioveni de la Transporturi

0
445

În urma a 6 percheziții efectuate în Craiova, polițiștii de la Transporturi au depistat 3 persoane bănuite de falsificarea mai multor acte de identitate, diplome de studii, poliţe RCA, inspecţii ITP, procuri notariale, precum și documente în baza cărora au fost înmatriculate fraudulos autovehicule aduse din spaţiul intracomunitar. Ieri după-amaiză, cei trei suspecți, doi bărbați și o femeie, au fost plasați sub control judiciar.

Poliţişti din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Craiova, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, au efectuat, marți 12 iunie a.c.,  6 percheziţii domiciliare, în municipiului Craiova. Activitățile s-au desfășurat în cadrul unui dosar aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova și au vizat punctele de lucru ale unor agenţi economici și locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea mai multor infracţiuni de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. „Cei în cauză sunt bănuiți că, în perioada 2017 – 2018, ar fi falsificat mai multe documente în baza cărora s-a reuşit înmatricularea frauduloasă a unor autovehicule aduse din spaţiul intracomunitar, precum şi alt gen de documente cum ar fi: acte de identitate, diplome de studii, poliţe RCA, inspecţii ITP sau procuri notariale”, au anunțat reprezentanții IPJ Dolj. În urma percheziţiilor, au fost descoperite mai multe documente cu valoare probantă în cauză şi au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 3 laptop-uri, 3 imprimante, 21 de memory stick-uri, 4 telefoane mobile şi alte materiale folosite pentru elaborarea şi editarea documentelor. În cauză, au fost puse în executare mandate de aducere pentru 3 persoane, doi bărbați și o femeie. Cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore, iar ieri după-amiază procurorul de caz i-a plasat sub control judiciar. Cercetările în acest dosar continuă, după cum au rpecizat reprezentanții Secției Regionale de Poliție Transporturi Craiova.