Campanie de donare de sânge la Craiova

0
375

Timp de două zile – astăzi şi mâine – craiovenii pot participa la campania de donare de sânge, care se desfăşoară la Casa de Cultură a Studenţilor (CCS) din Craiova. Programul de donare în cele două zile va fi între orele 8.00 şi 14.00.

„Donarea de sânge este un gest pe care trebuie să-l faci cel puţin o dată în viaţă. Centrele medicale au nevoie în permanenţă de sânge, întrucât până în acest moment nu a fost inventat substituentul artificial, care să funcţioneze la fel de bine. Cu cât există mai mulţi oameni dispuşi să doneze sânge, cu atât mai mulţi pacienţi vor avea şanse să se însănătoșească mai repede”, se precizează într-un comunicat de presă al CCS Craiova.

Trebuie însă ştiut că un bărbat poate dona sânge de patru ori pe an şi trebuie să aibă minimum 60 kg, în timp ce o femeie poate dona sânge de trei ori pe an şi trebuie să aibă minimum 50 kg. Pentru a putea dona sânge, o persoană trebuie să îndeplinească mai multe condiţii: să fie odihnită, să aibă vârstă cuprinsă între 18 şi 65 de ani, să nu fi consumat alcool sau grăsimi cu 72 de ore înainte, să nu fie fumătoare sau consumatoare de droguri, să nu fi călătorit în străinătate în ultimele trei luni, să nu fi suferit o intervenţie chirurgicală în ultimele 6-12 luni, să fi donat cel puţin o dată sânge înainte de 45 de ani, să nu fie bolnavă cronic (TBC, hepatită, diabet, ulcer, epilepsie, boli de inimă, boli de piele etc.) sau să nu fi avut vreo afecţiune acută în ultimele două săptămâni.