Concert simfonic, cu două partituri solistice de clarinet şi vioară şi un dirijor din Italia

0
394

A fost asistentul lui Claudio Abbado la Teatrul „Scala” din Milano, în SUA a ocupat funcția de director muzical al Teatrului de Operă din Illinois, este laureat al unor prestigioase concursuri internaţionale de dirijat, iar astă-seară craiovenii au ocazia să-l vadă evoluând la ei acasă. Este vorba de dirijorul Pier Giorgio Calabria (Italia), invitat de Filarmonica „Oltenia” să dirijeze într-un concert simfonic, care are loc cu începere de la ora 19.00. Soliști sunt doi soliști instrumentiști, membri ai Orchestrei Simfonice a instituției: Bogdan Uță (clarinet) și George Lefteroglu (vioară). Se interpretează lucrări de Claude Debussy, Carl Maria von Weber, Camille Saint-Saëns ș.a., iar un bilet pentru concert costă 15 lei.

Dirijorul PIER GIORGIO CALABRIA

S-a născut în Italia, la Fidenza, și a studiat dirijatul de orchestră şi compoziţia la Veneţia. De asemenea, a participat la cursurile de măiestrie artistică susţinute de faimosul dirijor Franco Ferrara. Graţie unei burse de studii Fullbright, a finalizat un masterat şi un doctorat în muzică la Universitatea din Indiana (SUA). A fost asistentul lui Claudio Abbado la Teatrul „Scala” din Milano (unde a avut prilejul să dirijeze un spectacol cu premiera operei „Prometeo” de Luigi Nono) şi al lui Carlo Maria Giulini la Florenţa. În SUA a fost director muzical al Teatrului de Operă din Illinois, dirijor principal invitat al Teatrului de Operă din Chicago şi al Operei din Pensacola (Florida). Totodată, a deţinut statutul de dirijor al Orchestrei Şcolii de Muzică din cadrul Universităţii din Michigan şi al Orchestrei Conservatorului „Santa Cecilia” din Roma, iar timp de doi ani a activat ca dirijor la Conservatorul de Muzică din San Francisco. Repertoriul său cuprinde peste 40 de titluri de operă şi peste 200 de lucrări simfonice. În ultimii ani, s-a dedicat cu pasiune promovării creaţiei unor compozitori americani, dirijând numeroase concerte şi realizând înregistrări audio.

Clarinetistul BOGDAN UŢĂ

Născut la Craiova, în 1978, a absolvit Liceul de Artă „Marin Sorescu”, apoi, în 2001, Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii „Transilvania” din Braşov, secţia interpretare instrumentală – clarinet, la clasa maestrului Dan Avramovici. În mai 2000 a fondat Trio „Concerto” (pian, vioară, clarinet), cu care a câştigat Marele Premiu „Anatol Vieru” la secţiunea trio a Concursului Internaţional de Interpretare camerală „Aperto”, destinat tinerilor muzicieni (Bucureşti, 2000). A fost instrumentist – clarinet în Orchestra Operei Braşov (1996-2001), membru al Cvintetului de suflători „Orpheus” din Braşov (1998-2001) și al „Caffé Concerto Strauss”, Veneţia (2003-2004). Din 2001 deţine statutul de solist instrumentist – partida de clarinet în cadrul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Oltenia”. Desfăşoară şi o intensă activitate didactică: în 2010-2011 – profesor asociat (clasele de clarinet, saxofon, muzică de cameră) la Departamentul de Arte al Facultăţii de Litere din Craiova; din septembrie 2012 – profesor de clarinet la Liceul de Arte „Marin Sorescu”. În calitate de solist, a evoluat în concerte şi recitaluri, atât în ţară, cât şi în străinătate (Paris, Madrid, Beirut).

Violonistul GEORGE LEFTEROGLU

Născut la Galaţi, în 1952, a absolvit, la Bucureşti, Liceul de Muzică „George Enescu” (promoţia 1971) şi Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” – Facultatea de Compoziţie-Muzicologie, specializările profesor de muzică şi artist instrumentist – vioară (promoţia 1975). În același an a absolvit şi cursurile Seminarului Pedagogic Universitar, cu dublă specializare: profesor de muzică şi de vioară. În 1971 a fost admis, prin concurs, în Orchestra Filarmonicii din Ploieşti, apoi a cântat în Orchestra de Cameră „Studio” a Radioteleviziunii (1974-1975). În perioada 1975-1979 şi-a desfăşurat activitatea profesională în Orchestra Filarmonicii din Arad, iar între anii 1979-1991, în Orchestra Filarmonicii „Oltenia”. În 1991, prin concurs, a devenit membru permanent în Orchestra Internazionale d’Italia, alături de care a participat la festivaluri de prestigiu şi a întreprins turnee internaţionale, iar în 1994 a fost acceptat în Gran Orquesta Sinfonica del Teatro Calderon de Madrid. A revenit în Orchestra Filarmonicii „Oltenia” în urmă cu câțiva ani, azi deţinând statutul de şef partidă vioara a II-a.

 

În program:

  • Claude Debussy: Prélude à l’après-midi d’un faune (Preludiu la după-amiaza unui faun)
  • Carl Maria von Weber: Concertino pentru clarinet şi orchestră, op. 26
  • Carl Maria von Weber – Hector Berlioz: Invitaţie la vals (dans), op. 65
  • Camille Saint-Saëns: Introducere şi Rondo capriccioso în La minor pentru vioară şi orchestră, op. 28
  • Nikolai Rimski-Korsakov: Capriciu spaniol, op. 34