Mithriller la mare: Ştiinţa şi-a atins targetul minim

0
2078

Pe litoral, Universitatea Craiova şi-a îndeplinit targetul minim, prezenţa în barajul de Conference League, datorită revenirii spectaculoase din final, dar s-a îndepărtat de ţelul principal – locul 2, după o primă oră de coşmar. Gâlcă a avut ocazia să observe în detaliu carenţele unei echipe de la care aşteaptă rezultate pe termen scurt şi o altfel de exprimare la anul. Craiova era numărată în picioare ca la “Mănuşa litoralului” pe vremuri, Louis Munteanu şi compania ezitând să dea lovitura decisivă pentru că probabil mai voiau să se joace puţin cu adversarul groggy. Startul fusese dat dintr-un penalty inventat, dar în acest sezon Farul a primit mai multe pomeni decât Rapidul anul trecut. Deşi pe finalul primei părţi părea să fie capabilă de ripostă, de la vestiare Ştiinţa a ieşit numai să facă figuraţie. Am mai văzut-o în asemenea postură la Ovidiu, cu aproape toţi antrenorii. Apărarea a fost KO, Louis Munteanu distrându-se cu tataie Silva și mamaie Zajkov, Vlădoiu a avut una dintre prestaţiile horror, Bancu părea hipnotizat, mijlocul era la cheremul lui Vînă, Mitriţă irosea orice minge, la finalizare sau mai devreme, în timp ce zbaterea lui Ivan era fără efect. “Popică” părea singurul alb-albastru viu în fieful lui Hagi, salvând echipa de la dezastru cu paradele-i miraculoase. Impulsul revenirii a venit de la Bană, într-un moment în care nu mai era nimic de pierdut. Nici măcar onoarea, călcată în picioare de iminenta a patra înclinare din acest campionat în faţa “Regelui”. Când plăteşti 1,2 milioane de euro pe Cîmpanu şi Işfan şi îl forţezi la nesfârşit pe Danciu, în timp ce Bană era “banat” de toţi antrenorii, e clar că te pândeşte măcar falimentul fotbalistic.

Şi dacă în minutul 60 era bântuită de un eşec-fluviu, iar numai gândul la cupele europene trebuia să-i facă să roşească de jenă, la ultima fază a meciului oltenii puteau să aspire în continuare la titlul de vicecampioni, dacă de pe chelia lu Silva mingea nu aluneca prea mult, ocolindu-l nu numai pe Buzbuchi. ci şi bara. Până atunci, portarul lui Hagi pierduse de două ori duelul psihologic de la punctul cu var cu fostul său coechipier, Mitriţă, care-l mai executase şi cu un voleu prilejuit de luftul lui Dussaut. Ivan şi Mitriţă speculaseră două intervenţii de gâgă ale mijlocaşilor Grameni şi Nedelcu, obţinând penalty-uri evidente, nu precum cel dat de Chivulete în prima repriză şi validat de Haţegan de la VAR. Gâlcă a forţat în prelungiri şi cu Koljic în timp ce Hagi a intrat în depresie după ce veteranii pe care i-a trimis pe teren, Nedelcu, Dussaut şi Rivaldinho, au contribuit la remontada Ştiinţei, care ar fi putut fi deplină, chiar dacă nu neapărat meritată.

Anul trecut, Farul, deja campioană, câştiga pe terenul CFR-ului în ultima etapă, provocându-i o criză de nervi şi de moralitate lui Dan Petrescu şi oferind Craiovei şansa barajului de Europa, dar trupa “Geană” n-a profitat de cadoul “Regelui”, clacând acasă cu mahmurii de la Sepsi. E greu de crezut că se va repeta scenariul, dar motivaţie pentru “marinari” s-ar mai găsi, ţinând cont că locul 4 poate fi o miză, atât financiară, dar mai ales în cazul în care Corvinul câştigă Cupa, iar Sepsi atentează la poziţia Farului. Ştiinţa are asigurat barajul cu U Cluj sau Oţelul şi mai trage cu coada ochiului la postura de vicecampioană, una mai mult decât onorantă, în condiţiile unui sezon neconvingător.

Farul – Universitatea Craiova 3-3

Au marcat: L. Munteanu (35 – penalti, 52), Queiros (55) – Mitriţă (77 – penalti, 90 şi 90+7 – penalti) .

Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Dănuleasa – 58), M.Popescu, Marins, Ganea (Nedelcu -77) – Vînă, Queiros, Grameni – Grigoryan (Dussaut – 76), L. Munteanu (Rivaldinho – 76), Andronache (N. Popescu – 83). Antrenor: Gheorghe Hagi.

Universitatea Craiova: L. Popescu 7 – Vlădoiu 3 (Soiri – 85), Zajkov 4, Silva 4, Bancu 4 – Creţu 4 (Koljic – 90+1), Anzor 4 – Danciu 4 (Bană – 62) 7, Mitriţă 8, Houri 4 (Markovic -62) 4 – Ivan 7. Antrenor: Constantin Gâlcă.

Arbitru: Andrei Chivulete 4.