Serviciile secrete din Italia vor fi conduse pentru prima dată în istorie de o femeie. Mario Draghi, premierul Italiei, a anunțat miercuri, 12 mai, alegerea Elisabettei Belloni în funcția de director al Departamentului Informațiilor pentru Securitate (DIS), potrivit BBC.
Departamentul supraveghează serviciile de informații externe și interne ale țării și raportează direct guvernului italian. Elisabetta Belloni, în vârstă de 63 de ani, are o carieră de excepție. Numirea ei în funcția de director al DIS a fost binevenită de politicienii italieni, inclusiv de Matteo Salvini, care a descris-o drept „o femeie curajoasă”.
Născută în 1958, Belloni a fost una dintre primele fete care s-au alăturat prestigiosului Institut Massimiliano Massimo din Roma, unde a studiat și premierul Draghi.
După ce a ocupat funcția de diplomat la Viena și Bratislava, Elisabetta Belloni a continuat să conducă unitatea de criză a Ministerului italian de Externe din 2004 până în 2008 – prima dată când o femeie a deținut acest rol.
Unitatea se ocupa de cetățenii italieni uciși sau răniți în străinătate, inclusiv de răpirile din Afganistan și Irak, precum și de supravegherea operațiunilor de salvare a italienilor afectați de devastatorul tsunami din Oceanul Indian din 2004.
Belloni a evoluat constatnt și a devenit prima femeie în rolul de secretar general al Ministerului de Externe – cel mai înalt post diplomatic din Italia, funcție pe care a deținut-o de atunci.
Ca parte a activității sale pe probleme de securitate și informații externe și interne, DIS se ocupă, de asemenea, de contraspionaj și securitate cibernetică.