Clariant se implică și sprijină comunitatea locală din Podari

0
469

Clariant, companie inovatoare axată pe produse chimice de specialitate,a lansat, luna trecută,două inițiative în sprijinulcomunitățiilocale din Podari, județul Dolj. Compania a renovat dispensarul din comună, acțiune încheiată în timp record, în mai puțin de o lună de zile,  și a donat pachete cu alimente de bază și produse igienico-sanitare familiilor aflate în nevoie.

Acțiunea de renovare a dispensarului din Podari a fost demarată la începutul lunii martie și s-a finalizat în prima parte a lunii aprilie. Proiectul a inclus înlocuirea completă a acoperișului, anveloparea pereților exteriori și refacerea completă a interiorului, pornind de la tencuirea și vopsireapereților, placarea tavanelor cu rigips, până la refacerea pardoselilor și placarea acestora cu linoleum sau PVC. Valoarea totală a proiectului  a fost de 55.000 de lei.

Cea de-a doua inițiativă s-a axat pe susținerea membrilor mai vulnerabili ai comunității locale. Astfel, fiecare dintre angajații Clariantdin România a contribuit financiar pentru achiziționarea unor produse indispensabile în această perioadă. Donațiile individuale ale echipei au fost dublate de către companie, ceea a permis ca familiile din Podari, aflate în nevoie, să primească un pachet cu alimente de bază și produse igienico-sanitare, suficiente pentru o lună de zile. ”Solidaritatea este o valoare umană care devine esentialăîn momentele dificile. Compania Clariant este alături de comunitatea locală din Podari și se implică activ în proiecte de susținere a acesteia, si în această perioadă dificilă. Sănătatea și accesul la serviciile medicalesunt foarte importante pentru fiecare dintre noi, de aceea am considerat că este esențială renovarea Dispensarului din Podari. Deși în această perioadă nu am putut fi mereu prezenți fizic, am rămas mereu aproape de Podari, un loc pe care îl considerăm acasă”, a declarat Dragoş Gavriluţă, directorul de proiect pentru fabrica din România a Clariant.