Europarlamentarul Marian Jean Marinescu: „Acordul de parteneriat cu UE trebuia supus consultării publice”

0
399
Marian Jean Marinescu

Europarlamentarul Marian Jean Marinescu  a susţinut recent în cadrul unei conferinţe de presă că acordul de parteneriat cu Uniunea Europeană care va fi depus la Bruxelles până la sfârşitul lunii trebuia supus consultării publice, în condiţiile în care documentul va trasa direcţiile de dezvoltare ale României pentru următorii şapte ani. Potrivit lui Marinescu, acest document este public şi chiar dacă va fi negociat cu Comisia Europeană trebuie să se bazeze pe consultare publică. 

„Am înţeles că ministrul Fondurilor Europene, director al corpului de audit înainte de a fi ministru, cel care în această calitate a blocat toate fondurile (dar atunci era PDL-ul la guvernare) şi acum se chinuieşte să le deblocheze, trimite către Uniunea Europeană, până la sfârşitul acestei luni, un draft, un proiect de acord de parteneriat. Foarte important, pentru că este pe şapte ani. Îi amintesc ministrului Teodorovici că acel document trebuie să fie public, pentru că trebuia să se bazeze pe consultare publică. A participat cineva la vreun eveniment de consultare, de exemplu, pentru Oltenia, referitor la strategia de dezvoltare pentru perioada 2014-2020? Ca atare, trebuie să îl prezinte. Să nu spună că este doar un proiect şi trebuie trimis la Comisie pentru negociere. Să ni-l arate, să vedem ce propune acolo Guvernul pentru următorii şapte ani”, a declarat vicepreşedintele regional al PDL.

„Sunt bani mulţi, proiecte multe, posibilităţi de dezvoltare”

Marinescu a mai afirmat că acordul de parteneriat cu UE trebuie elaborat în baza unei consultări publice, cu acordul regiunilor. „Este foarte important şi sunt bani mulţi, proiecte multe, posibilităţi de dezvoltare. Aş vrea să vedem şi noi ce proiecte se propun, pe ce bază şi mai ales direcţiile în care se duc banii, pentru că trebuie să existe nişte direcţii, nişte priorităţi pe care şi le stabileşte România. Este normal să cunoaştem şi noi aceste direcţii, iar acel document trebuia elaborat după o consultare publică şi cu acordul regiunilor. Şi eu unul vreau să îl văd. Dacă nu, îl cer de la Comisie, pentru a şti şi noi ce ne aşteaptă, ce se întâmplă în fiecare regiune”, a mai spus preşedintele PDL Dolj.

Modificarea sistemului de achiziţii publice

Eugen Teodorovic

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, este la Bruxelles, unde se va întâlni astăzi, cu Johannes Hahn, comisarul european pentru politică regională, şi cu Michel Barnier, comisarul european pentru piaţa internă şi servicii. Discuţiile Ministrului Fondurilor Europene cu oficialii Comisiei Europene vor viza gestionarea fondurilor europene în actuala perioadă de programare, cu accent pe măsurile implementate în scopul reluării plăţilor de către Comisie pe cele două programe care în prezent sunt presuspendate: Programul Operaţional Sectorial Transporturi şi Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice. De asemenea, discuţiile vor viza modificarea sistemului de achiziţii publice şi aspecte legate de pregătirile pentru perioada de programare 2014-2020.