În urmă cu exact 21 de ani, evocam în premieră tentativa de ieşire din letargie a tinerilor cu studii universitare, ispitiţi de politică. Şi semnalul era dat de „primăvara social-democrată”, care din păcate ca şi… „primăvara arabă” n-a produs nimic consistent. Discursul insolit al junelui de atunci Victor Ponta, la un congres TSD, prin care critica bolile pesediste, ascunse mereu îndărătul uşilor de trandafiri, în faţa premierului Adrian Năstase, era un semnal. S-a vorbit pe şleau despre tinerii din administraţie, despre cei care la Bruxelles cuvântă „poate mai bine decât unii dintre miniştri” ş.a.m.d.. Deşi mulţi dintre baronii pesedişti, din acea vreme, au bagatelizat discursul preşedintelui TSD, filipica acestuia a fost o lovitură de imagine pritocită, probabil de mentorul său Adrian Năstase. „Domnule preşedinte noi suntem în picioare” îşi încheia patetic şeful TSD discursul. Ce a urmat se ştie. Victor Ponta a ajuns, într-o zi, preşedinte al PSD printr-un puci organizat la un congres al partidului, împotriva lui Mircea Geoană, apoi a ajuns prim-ministru, a mimat prietenii cu Tony Blair, Matteo Renzi, a ajuns la Istanbul, nu l-a uitat nici pe Joe Biden, pentru a privi fascinat spre George Simion de dată recentă. A plecat din PSD, a revenit în PSD clamându-şi simpatia pentru Călin Georgescu. Ceea ce părea luciditate şi curaj, altoite pe insolenţa specifică vârstei, nu era decât un germene al ipocriziei ce avea să vină. Tot anturajul născut din TSD-ul construit de el s-a vestejit prematur, din lipsă de caractere.
