Război în Ucraina: Zelenski îşi alege prietenii

0
636

Ieri a avut loc un summit pe timp de război la Kîiv. Protagonişti au fost preşedinţii Ucrainei, Poloniei, Lituaniei, Letoniei şi Estoniei. Preşedinţii statelor baltice s-au deplasat încă alaltăieri la Rzeszów unde au discutat cu preşedintele polonez modalităţi de solidarizare cu Ucraina, iar ieri dis-de-dimineaţă erau deja înscrişi ca VIP-pasageri ai cursei Przemysł-Kîiv. Pe agenda celor patru preşedinţi au stat trei mari subiecte: susţinerea politică a Ucrainei, ajutor militar cât de mult posibil pe sub radarele ochiului public şi consultaţii sau asistenţă juridică pe subiectul crimelor de război comise de armata rusă pe teritoriul Ucrainei.

Unii ar spune că vizitele din ultimele săptămâni ale liderilor europeni la Kîiv sunt mai degrabă acte de pelerinaj politic cu scopul de a peria imaginea liderilor care întreprind astfel de vizite. Atâta doar că toate vizitele la vârf de la Kîiv de până acum au fost însoţite de pachete generoase de ajutor militar şi logistic. Sunt ajutoare care nu întotdeauna sunt menţionate în conferinţe de presă sau comunicate oficiale. Ieri, de exemplu, vice-ministrul polonez pentru apărare, Marcin Ociepa, întrebat despre ultimele transferuri de armament a răspuns: ”Nu livrăm promisiuni, doar fapte concrete […] Dar preferăm să o facem discret.”

În timpul precedentelor vizite ale premierilor Slovaciei şi Marii Britanii de exemplu, au urmat anunţuri despre livrări deja consumate de armament greu în Ucraina, includem în aceste liste sisteme de apărare anti-aeriană S-300 şi 16 obuziere de distanţă lungă din partea Slovaciei, sau 120 de transportoare blindate de ultimă generaţie, zeci de obuziere de distanţă lungă şi sisteme de rachete anti navă ”Harpoon” din partea Marii Britanii.

Aceste ajutoare sau, mai bine zis transferuri de armament greu, necesită coordonare minuţioasă în prealabil, inclusiv din punct de vedere politic la nivelul alianţei NATO. Unele transferuri de armament necesită şi o pregătire contra timp, fiindcă adesea armamentul greu transferat Ucrainei este tehnologizat sau computerizat şi necesită o anumită pregătire specială. O ultimă dovadă în acest sens este anunţul Pentagonului de ieri seara, în care Ucrainei i s-a promis o lungă listă de armament greu, printre care şi tipuri de armament care va necesita instrucţie pentru ofiţeri ucraineni pe teritoriul SUA.

Grosul transferurilor de tehnică militară, muniţie şi ajutor logistic se face prin Polonia, ţară care în acest moment face parte dintr-un grup select de trei jucători internaţionali – se mai are în vedere Statele Unite şi Marea Britanie – care conduc în această contra-cursă de livrare a unui ajutor militar cât mai consistent în timp util, adică înaintea ofensivei ruse din Donbas, aşteptată în următoarele săptămâni. Din acest nucleu dur de state susţinătoare fac parte şi cele trei state baltice, însă acestea au posibilităţi materiale limitate prin comparaţie. Dar nu poate fi ignorat şi suportul politic exemplar pe care îl oferă statele baltice, demonstrat chiar ieri în timpul conferinţei de presă în timpul căreia toţi preşedinţii au vorbit la unison despre imperativul unui tribunal internaţional şi a asistenţei juridice din partea statelor baltice pentru investigarea crimelor de război ale Rusiei în Ucraina.

Suntem, aşadar, în momentul unei ferestre de oportunitate care va mai dura probabil încă două săptămâni. Aceasta este caracterizată de o intensitate relativ redusă a ostilităţilor militare şi a redislocării efectivelor militare pentru a pregăti ceea ce mulţi experţi militari numesc principala bătălie a războiului ruso-ucrainean. Acum este momentul de a face donaţii de armament Ucrainei în speranţa că Ucraina va ieşi victorioasă din bătălia ce urmează.

Spaţiul mediatic internaţional abundă deja în relatări despre prima partidă de 100 de tancuri T-72 transferate în Ucraina. Deşi guvernul polonez nu comentează aceste relatări, nici nu le neagă, mulţi experţi militari susţin că în ultima săptămână depourile de tancuri din regiunea Lublin din Polonia brusc au fost golite, iar în zona Donbasului de partea ucraineană brusc este observat un număr similar de tancuri de acelaşi tip şi de aceeaşi modificaţie.

Aşadar transferul de tancuri poloneze T-72 corelează strâns cu observaţiile din teren. Aceeaşi experţi susţin că în acelaşi pachet de ajutor militar polonez ar intra deja şi mai multe zeci de lansatoare modernizate de artilerie reactivă de tip BM-21. Evident din acest pachet fac parte şi cantităţi impresionante de muniţie. Se presupune că în viitorul apropiat Polonia va mai transfera un pachet comparabil de tancuri, obuziere de distanţă lungă şi muniţie.

De partea lor, cele trei state baltice, având resurse vădit limitate, furnizează în continuare armament uşor şi muniţie, dar şi suport logistic şi medical Ucrainei anticipând bătălia care va produce multe pierderi umane şi va necesita un suport medical corespunzător. Nu lipseşte şi ajutorul financiar pe aspecte de nişă din sfera securităţii şi protecţiei civile.