O făgăduinţă: Miei vor fi, dar preţul este ceva mai ridicat!

0
1314

Costel Stancu, preşedintele Asociaţiei crescătorilor de ovine din Dolj, cu sediul la Lipov, moşteneşte îndeletnicirea de la tatăl şi bunicul său, adică din familie, asta însemnând că ştie despre ce vorbeşte, după mai bine de 25 de ani în „branşă”. Efectivul crescătorilor de ovine din Asociaţie se duce undeva la peste 10.000 de capete, dar mai sunt numeroşi alţi crescători de ovine şi caprine, undeva la 11.000, ne spune, fiecare cu turme de peste 100 de oi. O să revin asupra acestor date. Una peste alta, sub aspectul efectivelor, la această specie de animale, nu se stă rău în Dolj şi ceea ce semnalează Costel Stancu este faptul că s-au recuperat destule suprafeţe de păşune, prin strădanii susţinute ale primarilor, încât îndeletnicirea de crescător de ovine, ameninţată serios la un moment dat, şi-a păstrat perenitatea. Pe piaţa internă, după evaluările proprii, se vor sacrifica între 2000 şi 3000 de miei, solicitările la export fiind realmente susţinute şi ademenitoare sub aspectul preţului. Dar şi la export se lucrează cu intermediari, care la rândul lor caută, în contextul actual, să facă un joc al preţurilor cât mai avantajos lor. Ca o observaţie generală, fiindcă rar se abordează o asemenea temă, la mare preţ sunt… păstorii, greu de găsit, de stabilizat, dar asta este o altă discuţie. În medie, faţă de anul trecut, preţul „în viu” al unui kilogram de carne de miel va fi mai mare cu 5 lei, dacă nu cumva va exploda în Săptămâna Mare, de la 15-20 lei/kg momentan. Solicitările de carne de ovine la export, tot mai susţinute de la an la an, au făcut rentabilă creşterea acestora, ameninţată la un moment dat prin nevalorificarea lânei. Compensată acum prin subvenţia naţională. Nu multe sunt speciile de animale, din ceea ce numim şeptel, la care situaţia efectivelor să aibă dinamica înregistrată la ovine. Sorin Răducan, directorul APIA Dolj –între altele un „radar” al stării de fapt şi din domeniul creşterii animalelor, al ecocondiţionalităţii stabilită pentru zootehnie (notificarea evenimentului –naşterea, intrarea/ieşirea, pierderea crotalului etc.-, respectarea normelor de siguranţă alimentară) ne asigură de următoarele: 665 este numărul solicitărilor de sprijin financiar la ovine şi 1161 la caprine. Sprijinul financiar naţional tranzitoriu este de 4,73 euro pe cap de oaie la care se adaugă sprijinul cuplat zootehnic (SCZ – subvenţie europeană), la cei care au acum peste 50 de ovine (anul trecut se acorda celor cu 150 de ovine în efectiv), de 16,98 euro. Pentru un efectiv de 94.741 ovine şi 113.632 caprine s-a acordat sprijinul financiar menţionat. Crescătorii de oi şi capre vor beneficia în noua politică agricolă comună de sprijin cuplat, aşa-zisa subvenţie APIA mare, începând din 2023 până în 2027, de 25 euro per ovină/caprină (minim 50 cepete în efectiv). APIA face tot posibilul, suntem încredinţaţi, pentru acordarea subvenţiilor cuvenite crescătorilor de ovine, tocmai pentru ca aceştia să nu forţeze preţul la carnea de miel pe piaţa liberă. Ceea ce părea o îngrijorare, încă neatenuată definitiv, este faptul că anul acesta, poate mai altfel decât în anii precedenţi, crescătorii de ovine pot susţine cererea la carnea de miel, în limite rezonabile, şi la preţuri deloc scandaloase. Deocamdată.