Până în prezent, 390 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor

2
659

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.041 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 100 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 390 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore,  8.553 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 17.888.495 de lei.

2 COMENTARII

  1. Doamna Marga Bulugean faceti va rog un articol si despre modul de organizare si functionare al politiei nationale in mediul rural. Adica un singur echipaj format din doi politisti pe 7 comune in intervalul orar 22:00-06:00, care raspund inclusiv la apelurile la 112. Oamenii ar trebui sa stie cat de neprotejati sunt in fata unor infractiuni cum ar fi: talharia, furtul, agresiunilede orice fel comise cu violenta, pentru a putea in acest fel sa se gandeasca sa si asigure protectia singuri.

  2. Vă răspund cu întârzire la mesaj, motiv pt care vă cer scuze, dar subiectul prezentat de dv este unul foarte important. Promit ca o să mă ocup personal de acest subiect şi o să fac un articol. Multumim frumos pentru recomandare.

Comments are closed.